Premierul a declarat ca trimis luni adresa catre presedintele Curtii, Augustin Zegrean, aceasta fiind inregistrata cu numarul 5451.
„Nu am transmis CC liste electorale dintr-un motiv pe care am reusit sa-l fac inteligibil pentru toata lumea: nu erau la noi listele electorale, ci au fost luate de Parchet”, a spus Victor Ponta.
Premierul a mai spus ca CC, prin trei adrese, a solicitat Guvernul Romaniei indeplinirea anumitor proceduri referindu-se la prevederile Legii 370/2004 privind alegerea presedintelui Romaniei.
Vezi cele mai importante declaratii:
– Vreau sa va prezint continutul adresei pe care am trimis-o astazi spre Curtea Constutionala.
– CCR a solicitat Guvernului indeplinirea anumitor proceduri, proceduri pe care Guvernul le-a indeplinit.
– Nu am transmis CCR listele electorale, ci doar datele celor care ar trebui, sau nu, sa se afle pe aceste liste.
– Am cerut institutiilor competente numarul persoanelor care trebuie sa se afle pe aceste liste
– Nu aveam cum sa trasmit listele electorale, deoarece ele sunt la Parchetul General
– Din datele de la MAI si MAE, 34.654 de persoane urmeaza a fi radiate de primari din listele electorale permanente utilizate la referendum
– 512.379 de persoane aveau actele de identitate expirate si nu le-au reinnoit pana in ziua votului, ceea ce, in opinia premierului, trebuie avut in vedere
– 3,052,397 este totalul romanilor cu drept de sedere legal in strainatate
– 1,101,809 romani care stau in strainatate legal au peste 18 ani
– CCR va decide maine daca valideaza sau nu referendumul
– Datele din statele in care locuiesc romani au fost trasmise de Ministerul Afacerilor Externe