Prioritatea Guvernului este identificarea fondurilor pentru functionarea spitalelor, plata unei parti din pensii si activitatea Ministerului Administratiei si Internelor. Constructia bugetara nu prevede nicio resursa pentru ultimele 45 de zile ale anului, sustine Ponta.
„Prioritatea numarul unu in acest moment a Guvernului este finalizarea anului 2012, pentru ca incepand cu 15 noiembrie – asa s-a prevazut anul trecut in buget – nu exista nicio resursa pentru functionarea spitalelor, pentru Ministerul Administratiei si Internelor, pentru o parte din pensii si atunci, profitand de incasari mai bune la buget, un trend care s-a confirmat si in trimestrul III, si rearanjand cheltuielile, prioritatea numarul unu este sa stiu ca pana la 31 decembrie 2012 pensii, salarii, functionarea institutiilor publice si incalzirea putem sa le asiguram, evident cu un buget pentru 2013”, a spus Ponta, la emisiunea „Dupa 20 de ani” de la PRO TV.
El a explicat astfel ca a constatat ca fosta administratie a aprobat un buget din care lipseste finantarea aferenta ultimelor 45 de zile din acest an, in conditiile in care cererile de alocari insumeaza 3,5 miliarde lei, reprezentand necesarul minim pana la sfarsitul anului. Din totalul acestei sume, 200 milioane lei trebuie alocate primariilor pentru indemnizatiile destinate insotitorilor persoanelor cu dizabilitati.
Ministerul Finantelor va acoperi o parte dintre aceste solicitari, in principal pentru agricultura prin subventii si ajutoare, prin realocari de fonduri, incasari suplimentare si sumele obtinute din vanzarea licentelor 4G.
Ponta a asigurat insa ca exista fonduri pentru reintregirea salariilor bugetarilor, rambursarea catre pensionari a unei cote din contributiile de asigurari de sanatate percepute nelegal si alocatiile pentru mame.
intrebat daca nu va depune o plangere penala impotriva fostilor guvernanti pentru subminarea economiei nationale, premierul a amintit ca bugetul a fost aprobat de Parlament in conditiile in care fostul prim-ministru Emil Boc a explicat ca nu existau la acel moment resurse suplimentare.
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat marti agentiei MEDIAFAX ca Guvernul va efectua o rectificare bugetara in aceasta luna, el precizand ca prioritare sunt ministerele Muncii, Educatiei si Sanatatii si ca la rectificare vor fi prevazuti si banii pentru reintregirea salariilor bugetarilor.
Ultima rectificara bugatara a fost efectuata de Guvern in 23 august, iar atunci Cabinetul Ponta a alocat 500 de milioane de lei pentru plata arieratelor catre firme si 100 milioane lei pentru primariile care nu mai au bani de salarii, inca 100 de milioane lei fiind dati pentru plata insotitorilor persoanelor cu dizabilitati.