In sfarsit victorie. Dupa, parca o eternitate, Poli reuseste sa faca un joc bun si obtine un succes meritat sub Tampa, unde a invins Brasovul cu 1-0. Scor italian, faza italiana, degajare lunga a portarului Paduraru, mingea a ajuns la Gerbi care a inscris cu un sut puternic.
Prima repriza a fost echilibrata, s-a alergat mult si s-au creat sanse. Vasile Constantin si Vlad Mihalcea nu au putut sa-l invinga pe Paduraru, iar la cealalta poarta, Cezar Lungu s-a remarcat la suturile lui Radu si Doru.
In partea secunda, Poli a deschis scorul in minutul 55 prin italianul Gerbi, dupa o degajare a lui Paduraru, apoi timisorenii au jucat inteligent. Nu s-au baricadat in aparare, iar Gerbi, Radu si mai ales Mera puteau inscrie golul linistii. Pana la urma tabela nu s-a mai modificat, iar Poli a obtinut doar a patra victorie din campionat, trei dintre ele fiind obtinute in deplasare.
Poli Timisoara: Paduraru – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Pamfile, D. Andrei, Ignea, Denis Radu, Zaluschi, Birnoi, Gerbi. Au mai jucat: Daniel Olariu – debut, Costea, Bocsan.