Opinia Timisoarei

VIDEO. Dezastrul lasat in urma de flacari in Muzeul Satului din Timisoara. Biserica de lemn, veche de aproape 300 de ani, care a ars intr-un incendiu devastator, va fi restaurata

TIMIȘOARA. S-a făcut scrum mare parte din Biserica de lemn din Muzeul Satului Bănățean de la Timișoara. Un incendiu puternic a cuprins lăcașul de cult în noaptea de marți spre miercuri.

CITESTE SI: A ars biserica de lemn de la Muzeul Satului Banatean din Timisoara. Avea aproape 300 de ani. VIDEO

În jurul orei 3 dimineața, s-a dat alarma, iar la fața locului au ajuns două echipaje ale pompierilor de la Detașamentul 1. Flăcările mistuiau construcția din lemn și amenințau să se extindă și la casă parohială, dar și la o troiță aflată în apropiere. Salvatorii au reușit să limiteze extinderea incendiului, însă biserica nu a mai putut fi salvată. Din fericire, nu au fost victime.

Pe lumina, miercuri dimineață, poate fi observată dimensiunea dezastrului lăsat în urmă de flăcări.

Biserica de lemn de la Muzeul Satului Bănățean a fost construită în 1746, în satul Topla, care ține de comuna Mănăștiur și avea hramul Sfinții Arhangheli.

Lăcașul a fost demontat în 1987 și adus la Timișoara, unde a fost refăcut între 1994 și 1996. După refacere, biserica a fost resfințită și i s-a schimbat hramul în „Nașterea Maicii Domnului”.
Biserica figura pe lista monumentelor istorice.

UPDATE: Au fost salvate mai multe icoane și picturi din biserica arsă

Muzeul Satului Bănățean a transmis că deși biserica de lemn a fost distrusă, pictura de boltă, icoane și alte obiecte din biserică nu au fost afectate, acestea fiind în proces de restaurare. Reprezentanții instituției spun că Muzeul va fi închis până la terminarea investigațiilor preliminare.

Biserica din lemn va fi restaurata. Acum sunt evaluate pagubele si posibilitatile de reconstructie. La fata locului au venit dimineata Mitropolitul Banatului si presedintele Consiliului Judetean Timis, Alfred Simonis.

Este cel mai important obiectiv din muzeul nostru. Este biserică monument istoric, 1746, una dintre cele mai important biserici din județ. Au ars acoperișul și turla bisericii. Se poate restaura, chiar partea cea mai autentică din clădire, și avem salvate, pentru că erau la restaurat, partea de pictură, icoane și așa mai departe. Avem speranțe că vom putea să o readucem la viață, dar este un șoc pentru noi. A ars poate obiectivul cel mai drag nouă, era reprezentativ pentru muzeul nostru. Așteptăm și noi concluziile celor de la ISU să vedem care au fost cauzele. Are o valoare istorică pentru oricine este iubitor de patrimoniu, valoare inestimabilă, a fost asigurată, dar, mă rog, asta nu ne încălzește cu nimic. Sperăm să o readucem la viață. În acest moment acesta este obiectivul nostru cel mai important„, spune Dorel Micle, manager interimar al Muzeului Satului Bănățean.

Important e totuși că au rămas pereții, cred că se poate restaura, se poate acoperi, și în primă fază să putem face slujbe aici la iarnă. Îmi pare rău, eu sunt epitrop aici la biserică de 30 de ani, știu biserica de când am venit aici în Timișoara, particip frecvent la toate slujbele când sunt în zonă și îmi pare nespus de rău. E un semn de la Dumnezeu pentru noi, nu-i un lucru bun„, spune Dorel Buda, administrator.

UPDATE: Pompierii si politistii fac cercetari pentru a stabili de la ce a pornit nenorocirea din Muzeul Satului Banatean si cine se face vinovat de producerea acestui dezastru.

Primul apel la 112 a venit la ora 2:56, în nopatea de 26 martie 2025. Am intervenit cu forțele Detașamentului 1 de pompieri Timișoara, toate forțele detașamentului pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la un lăcaș de cult. La momentul ajungerii echipajelor la fața locului, incendiul se dezvolta liber, ardere generalizata la întreaga clădire, și cu pericol de propagare la vecinătăți, respectiv casa parohială și troița din apropiere. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, Am încercat pe cât posibil, și consider că am și reușit, să salvăm tot ce a însemnat partea de vecinătăți și ce a mai rămas din lăcașul de cult„, a spus căpitanul Ovidiu Ioan Lefter, pompier în cadrul ISU Timiș.

UPDATE: Biserica monument din Muzeul Satului Banatean Timisoara ar fi luat foc de la instalatia electrica. Presedintele CJT cere ancheta. VIDEO

UPDATE: Potrivit ISU Timiș, instalația electrică a bisericii de lemn de la Muzeul Satului Bănățean Timișoara, s-a supraîncălzit, iar din această cauză a izbucnit incendiul care a cuprins întregul lăaș de cult.

Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza efectului termic al curentului electric”, a transmis ISU Timiș.

Exit mobile version