Opinia Timisoarei

Video. Noua Maternitate Bega din Timisoara e gata si se prezinta. Primul bebelus ar putea veni pe lume in noul spital de Ziua Copilului

TIMISOARA. Dupa ce au fost finalizate lucrarile la noua Maternitate Bega, de langa Spitalul Judetean Timisoara, si au fost parcurse si o parte dintre procedurile birocratice, luni a fost preluat oficial noul spital de catre Consiliul Judetean Timis.

Odata facut si acest pas, reprezentantii unitatii sanitare pot incepe demersurile pentru autorizarea functionarii cladirii ca spital.

CITESTE SI: Iti faci check-in si urci in avion, fara sa mai stai la coada la controlul documentelor. Ultimele pregatiri pentru inaugurarea noului Terminal de Plecari Externe al Aeroportului Timisoara la intrarea in Schengen Aerian

VIDEO: George Stefanita

Marcam astazi o premiera medicala importanta: singura maternitate publica din Timisoara construita in ultimii 50 de ani. Un proiect european dus la bun sfarsit si vital pentru mamele insarcinate. Aveam nevoie de o maternitate noua, unde mamele si bebelusii lor sa primeasca ingrijirea de care au nevoie in cele mai importante momente ale vietii. Nu inseamna doar un spital nou, ci si o noua abordare a actului medical, a procesului nasterii, in care familia sa fie pusa in centrul atentiei. In noile conditii, bucuria nasterii nu va mai fi umbrita de temerile cauzate de spatiile inadecvate sau de absenta unei aparaturi performante. Va fi, fara indoiala, cea mai moderna maternitate din tara, la standarde europene, prima construita in zona, de la piatra de temelie, in ultimii 50 de ani„, a spus Alin Nica, presedintele Consiliului Judetean Timis.

In cadrul unui alt proiect derulat de catre CJT, au fost cumparate si toate echipamentele si dotarile care vor deservi noua maternitate. Nu au fost inca instalate in toate spatiile, insa mai este timp in lunile viitoare, pe parcursul asteptarii avizelor necesare pentru obtinerea autorizatiei de functionare, cand vor putea fi facute si ultimele organizari in spatiile spitalului.

Reprezentantii conducerii isi propun ca, din 1 Iunie, chiar de Ziua Copilului, sa poata incepe activitatea in noua maternitate Bega.

Dupa ce Consiliul Judetean va face intabularea, vom mai avea de facut cateva formalitati si, am inceput deja pregatirea echipelor medicale pentru a se muta aici, pentru ca e nevoie sa se obisnuiasca cu noul mediu. Speram sa incepem, cel mai frumos ar fi, de Ziua Copilului. Depinde de multe ori de birocratie, de formalitati. La 1 Iunie ar fi termenul ideal, dar, daca nu reusim, macar in cursul lunii iunie sa fie„, a spus Dorel Sandesc, managerul Spitalului Judetean din Timisoara.

Dupa ce maternitatea Bega se va muta din cladirea de pe strada Victor Babes in noua cladire de langa Spitalul Judetean, in vechiul imobil vor continua sa functioneze sectiile de Pediatrie si ORL pediatric si pentru adulti.

***

Va reamintim, reprezentantii Consiliului Judetean Timis au semnat, in 6 iulie 2020, contractul prin care lucrarea (proiectare+executie) noii Maternitati Bega a fost incredintata asocierii Constructii Erbasu SA – Tehnodomus SRL – Hospital Technical Solutions – Kral Medical Solutions SRL – Tehnoplus Medical Service – Sfera Con.

Constructia a fost finantata din fonduri europene, printr-un proiect Romania-Ungaria, de la bugetul de stat si cel al Consiliului Judetean Timis, iar costurile s-au ridicat la peste 13,8 milioane de euro, cu tot cu dotarile care completeaza aparatura acum existenta la Maternitatea Bega, care va fi transferata.

Noua maternitate are compartimente de fertilizare in vitro, obstetrica-patologica, ginecologie, chirurgie laparoscopica si histeroscopica, obstetrica fiziologica si de spitalizare de zi. De asemenea, sunt prevazute compartimente de terapie intensiva, prematuri, nou nascuti eutrofici, cat si facilitati pentru insotitori. Maternitatea are si o sectie ATI, bloc operator, sali de nasteri si camere de garda.

Spitalul are 126 de paturi, cu aproape 30 mai multe decat cele care deservesc in prezent batrana Maternitate Bega.

Exit mobile version