TIMISOARA, Compania Bozankaya din Turcia se pregateste sa livreze primul dintre cele 17 tramvaie galbene noi la Timisoara, programate sa ajunga pana la finalul acestui an, care se adauga celor 23 violet deja cumparate si intrate in zestrea STPT.
Astfel, in aprilie este programata aducerea primului tramvai galben, conform comenzii inaintata de catre administratia Fritz pentru noul set de garnituri pe care nu le-a mai vrut vopsite in violet.
Pe masura ce vor sosi la Timisoara, noile tramvaie Bozankaya nu vor mai avea nevoie decat de o simpla testare, iar apoi vor putea fi puse direct in circulatie, intrucat sunt exact ca cele aflate deja in functiune pe trasee din oras, care au fost omologate.
Tramvaiele galbene vor avea si ele lungimea de 30 de metri, o capacitate de transport totala de 251 de locuri, podea 100% coborata si aer conditionat.
Mijloacele de transport pot functiona autonom, pe baza bateriei, fara a fi conectate la reteaua electrica, pe o distanta de pana la 70 de kilometri.
Valoarea totala a achizitiei este de aproximativ 33 milioane de euro, respectiv 1,9 milioane de euro pentru fiecare tramvai.
Garniturile galbene fac parte din extensia contractului incheiat de vechea administratie, dupa ce s-a asigurat finantarea cu fonduri europene prin Planul National de Redresare si Rezilienta.