Echipa este calificata pentru a nu se stie a cata oara in finala Ligii Campionilor acolo unde intalneste o modesta echipa de „amatori” din Barcelona. Asta pentru ca provincia s-a desprins de Spania si are un campionat separat… vai de mama lui!
Nu se pune problema castigatorului. Reghe e fericit si implinit. A pierdut de mult sirul campionatelor si cupelor castigate. Succesele pe linie au devenit plictisitoare mai ales ca Dinamo nu mai exista de mult, CFR-ul s-a mutat in campionatul maghiar, iar Rapid si Vaslui „inoata” pe undeva prin ligile inferioare.
In loja centrala europarlamentarul, care intre timp a dus la bun sfarsit si doua mandate de presedinte al Romaniei, fumeaza trabuc impreuna cu Dodel Tanase ajuns si el la o varsta respectabila si la un numar de 24 de carti publicate. Cu exceptia a trei dintre ele care au ca tema intrusiunea politicului si a mediului de afaceri in sport, restul sunt fie volume omagiale, fie tratate despre psihoza in fotbal.
E pauza. Steaua conduce cu 4-0. Patronul se ridica in picioare si da semne ca spectacolul l-a enervat cumplit mai ales ca adversarul, net inferior, face figuratie pe teren. Il suna pe finul Borcea aflat in continuare la Miami. Asta doar asa sa ii mai invarta cutitul in rana. Partida se reia si scorul ia proportii. Urmeaza tevatura aia cu inmanarea cupei, felicitari, poze… etc.
Intre timp, la Bucuresti, Mircea Sandu isi anunta retragerea din fruntea federatiei pentru 2044. E de inteles si omul asta. La anii lui e foarte greu sa mai rezisti. Ii este totusi ciuda ca nu a reusit sa-l pregateasca pe Gica Popescu pentru succesiunea la presedentie. Poate ca ar fi bine sa mai stea un mandat pana cand Gica se prinde cum sta treaba cu fotbalul. Mitica ii da dreptate. Ar fi bun si Chivu, dar asta chiar nu are nici un fel de experienta.
Oameni buni! Treziti-va! La varsta asta mai credeti in basme?