Ca in fiecare an Gigi a plecat la Muntele Athos ca sa isi spele pacatele. Atasat de divinitate, cum nici un boss din fotbalul nostru nu este, Becali ramane un personaj controversat fie si numai pentru faptul ca scoate pe gura tot felul de traznai care sunt in totala antiteza cu cele sfinte.
Inainte de plecarea in pelerinaj Gigi a convocat la palat o parte dintre jucatorii Stelei. Ca sa le bage mintile in cap, patronul le-a cerut fustangiilor sa lase deoparte, pentru o vreme, „pasaricile”. Ce au inteles impricinatii este greu de spus. Singurul reticient, pe fata, la aceast ordin s-a dovedit a fi Mihai Costea. Acesta, in amorul sau nebun pentru „vedeta” tv Daniela Crudu, a decis ca mai bine se lasa de fotbal decat sa renunte la farmecele focoasei dive.
Adunand toate acestea la un loc impreuna cu multe altele ajungem la concluzia ca fotbalul nostru seamana pe zi ce trece cu o adevarata menajerie. Traim ca intr-o fabula printre priculici, mielusei, iepurasi dar si lei tantosi.
Deunazi Marius Nicolae si-a amenintat mai tinerii colegi de echipa ca ii ia la pumni daca mai continua sa joace prost. Cred ca dinamovistului ar trebui sa i se creeze un post de conferentiar la scoala de antrenori a lui Mircea Radulescu.
Cursul s-ar putea intitula: ”Cafteala ca mijloc de insusire a elementelor tehnico-tactice in fotbalul modern”. Macar asa sa ne aducem si noi o contributie teoretica la progresul in lume a acestui sport, ca in rest…
In rest sa facem ce stim noi mai bine. Sa ciocnim oua sa golim damigenele din calea „navalitorilor” si sa incingem gratarele in spatele blocului. Ma ia cu emotie cand ma gandesc la locul de pe podium pe care l-am ocupa in eventualitatea organizarii unui campionat mondial la trebusoara asta.