Rapidistii au sarit ca arsi si au cerut nici mai mult nici mai putin ca stelistii sa piarda meciul la masa verde. Nu ma pricep la regulamentele ferefiste, care oricum se schimba in functie de interese, dar spun ca nimic nou nu este sub soare. Ca deobicei Gigi se scuza si spune ca totul a fost o gluma, apropos de „zicerile“ sale la adresa giulestenilor.
Becali al nostru nu este la prima isprava de acest gen. Pentru el oamenii lui Copos sunt si vor fi mereu… niste tigani, iar bossul giulestean este desigur… bulibasa. Pestele de la cap se impute asa ca golanii din tribune au in finantatorul Stelei un „ilustru“ exemplu. Nu este de mirare ca mascarile scandate de suporteri dusi cu pluta au devenit o regula pe stadioanele bucurestene.
MM-ul a gasit solutia la problema. El spune ca galeriile echipelor oaspete sa nu mai aiba acces pe stadion. Adica, daca la un meci Steaua-Rapid fanii giulesteni, in formatie organizata, nu vor avea intrare la meci, galeria stelistilor nu ar mai avea pe cine sa injure. Sa fim seriosi! La stadiul la care s-a ajuns ii injura si in contumacie.
Gigi a lasat-o mai moale cu tiganii. Ba mai mult a organizat o conferinta de presa la „palat“ unde i-a invitat pe Madalin Voicu si pe un alt reprezentant al etniei in cauza. Asta asa ca sa dreaga busuiocul. Imi este foarte clar ca omul este frustrat. El, care aparea pe toate ecranele de dimineata pana seara, a ajuns sa fie depasit de D.Diaconescu cel care tine acum capul de afis. „Domnul Dan“ umbla mai dihai cu sacii de bani pe la minister decat o facea Gigi pe la Cluj cu o biata valiza.
in rest echipa pare a fi OK, in timp ce Nila Costea, rezerva de lux, se iubeste pe ascuns cu „sexoasa“ Cruduta intr-un apartament inchiriat. Asta ca sa nu afle patronul, om de o moralitate exemplara si cu frica lui Dumnezeu, chit ca nu ii suporta pe unguri si astia crestini ca si el. Mai este ceva de inteles?