TIMISOARA. Au ignorat frigul de afara si au incercat sa treaca pe picioare granita in Serbia, dar calatoria le-a fost intrerupta de politisti.
Este vorba despre cinci migranti, care au fost vazuti de oamenii legii coborand dintr-o masina duminica seara, in apropierea localitatii Comlosu Mic. In timp ce se indreptau spre granita cu Serbia, politistii i-au oprit pe transfugi. Agentii i-au luat la intrebari, iar barbatii au recunoscut ca voiau sa treaca ilegal granita in Serbia si mai apoi sa isi continue drumul spre vestul Europei.
Cei cinci provin din Nepal, au varste cuprinse intre 22 si 41 de ani si intrasera legal in tara noastra, in baza unor vize de munca.
Intre timp, oamenii legii l-au prins si pe cel care i-a transportat cu masina pe asiatici si i-au dus pe toti la sediul sectorului.
„Politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de trecere frauduloasa a frontierei de stat fata de cetatenii nepalezi. In continuare, cercetarile sunt desfasurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis. Pe numele soferului, Judecatorul de Drepturi si Libertati din cadrul Tribunalului Timis, in baza materialului probator, a dispus masura controlului judiciar pentru 60 de zile, la finalizarea cercetarilor urmand a fi dispuse masurile legale care se impun„, au transmis reprezentantii Politiei de Frontiera.