Opinia Timisoarei

Vizite de lucru la Bucuresti ale Presedintelui CCIA Timis la Ambasadele Republicii Populare Chineze si Serbiei

TIMISOARA. În cursul acestei săptămâni, în perioada 13 – 15 septembrie a.c., Președintele CCIAT Florica CHIRIȚĂ a avut o serie de întâlniri la București cu înalți diplomați ai Ambasadelor străine în România.

În data de 14 septembrie, la invitația Excelenței Sale Domnul Han Chunlin, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, dna Florica Chiriță a participat la recepția de Ziua Națională a Chinei.

La întrevederea care a precedat evenimentului oficial, Președintele CCIAT a mulțumit înaltului diplomat pentru inițiativa și sprijinul acordat în organizarea la Timișoara, în 28 mai a.c., a evenimentului de prezentare a CIIE Import Expo Shanghai 2023 (7-11 noiembrie), cel mai mare târg multisectorial de profil din lume, ce a avut ca rezultat înscrierea unui număr impresionant de firme timișene la misiunea economică organizată de CCIAT în China, la Shanghai, în luna noiembrie.

La întâlnirea noastră de la Ambasadă din aprilie, când m-ați rugat să intermediez, dar mai ales să conving, conducerea Centrului Național Expozițional Shanghai să vină la Timișoara, la Camera de Comerț, într-o zi de duminică, pentru o întâlnire cu companiile timișene, recunosc că am fost puțin sceptic că această acțiune va avea rezultate. Iată că m-am înșelat, ați reușit, într-un timp scurt, ca o importantă delegație de afaceri timișeană să fie prezentă în noiembrie la Shanghai. (…). Vă admir și vă felicit!, a spus Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România.

Următoarea întâlnire a avut loc în cursul zilei de 15 septembrie cu Excelența Sa Domnul Ștefan TOMAŠEVIĆ, Ambasadorul Republicii Serbia în România.

S copul principal al vizitei a fost acela de stabili o agendă de lucru comună pentru perioada care urmează, cu acțiuni și evenimente concrete care să răspundă cerințelor și interesului de colaborare a celor două comunități de afaceri.

Astfel, au fost convenite următoarele acțiuni ce se vor desfășura sub egida Ambasadei Serbiei în România:

Totodată, în calitatea CCIAT de reprezentant al sistemului cameral în relația cu Serbia, Excelența Sa va intermedia o întâlnire a Președintelui CCIAT cu conducerea Camerei Naționale a Serbiei, în vederea revigorării și eficientizării relațiilor de colaborare inter-instituționale.

În momentul de față, volumul schimburilor comerciale dintre cele două state este unul bun dar există un potențial mare de creștere. Este necesar să promovăm accesul bilateral de produse. (…) Sunt dispus să vă acord tot sprijinul Ambasadei și al meu personal pentru consolidarea cooperării dintre Camera de Comerț Timiș și camerele de comerț partenere din Serbia, dar și pentru dezvoltarea de noi colaborări” , a spus Ambasadorul Republicii Serbia în România.

***

Informații suplimentare la tel. 0722 503138, e-mail: rolinic@cciat.ro, Rodica Olinic – consilier Relații Publice.

Exit mobile version