Monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat in data de 31 august. Papa Francisc a semnat deja decretul prin care recunoaste „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan”, nascut la Istanbul si ucis la Bucuresti.
Monseniorul Vladimir Ghika, recunoscut drept preot martir de catre Papa Francisc, va fi beatificat la Bucuresti, in cadrul unei Sfinte Liturghii solemne care va fi oficiata la Romexpo, informeaza Arhidieceza Romano-Catolica de Bucuresti (ARCB).
Sfanta Liturghie a beatificarii, programata de la ora 11.00, va fi prezidata de trimisul Papei Francisc, Eminenta Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor.
„Odata declarat fericit, monseniorul Vladimir Ghika va fi inscris in randul fericitilor si sfintilor Bisericii Catolice si introdus in calendarul Bisericii locale, al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucuresti, si sarbatorit la 16 mai, ziua martiriului sau”, se arata intr-un comunicat de miercuri al ARCB.
Potrivit sursei citate, monseniorul Vladimir Ghika este al treilea martir catolic din Romania, din perioada prigoanei comuniste, declarat fericit de catre Biserica Catolica, dupa Szilárd Ignác Bogdánffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare si Oradea, mort in 1949 in inchisoarea din Aiud, si János Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort in 1952 in inchisoarea din Jilava. Beatificarea (din latinescul beatificatio) este actul prin care Papa, in urma unor investigatii incepute in dieceza si continuate la Congregatia pentru Cauzele Sfintilor, acorda unui crestin catolic decedat, care a fost martirizat sau care a practicat toate virtutile in chip eroic, titlul de „Fericit” si permite sa i se aduca un cult public de catre un grup limitat de credinciosi, cum ar fi o tara, o dieceza etc, explica ARCB, citand din Ioan Tamas – „Mic dictionar crestin catolic”.
La 18 noiembrie 1952, in plina prigoana a regimului comunist impotriva Bisericii Catolice, monseniorul Vladimir Ghika a fost arestat pe o strada din Bucuresti, in timp ce iesea din casa unei bolnave careia ii administrase Sfintele Taine. Dupa un an de anchete si torturi, a fost condamnat la trei ani de inchisoare. Monseniorul, care avea atunci 80 de ani, a incetat din viata in inchisoarea Jilava, doi ani mai tarziu, la 16 mai 1954.