Vom avea din nou mars LGBTQIA+ la Timisoara. Se fac ultimele pregatiri pentru PrideTM, un eveniment pentru respect si acceptare

TIMISOARA. Se fac pregatiri pentru un nou eveniment PrideTM. Asociatia Identity.Education va organiza o multume de activitati dedicate comunicatii LGBTQIA+, care se vor desfasura la Timisoara in perioada 1 – 6 iulie.

🏳️‍🌈🏳️‍⚧️PrideTM 2024 se întâmplă!
🤩Și anul ăsta organizăm o săptămână și de evenimente de pride, care, da, se încheie cu a treia ediție a marșului PrideTM„, au transmis cei de la Identity Education.

In aceste zile se completeaza echipa de voluntari care vor avea misiunea de a asigura bunul mers al evenimentelor in spatii sigure pentru comunitate, iar programul, ca in fiecare an, va fi unul bogat, cu ateliere, dezbateri si performance, cu accente pe incluziune, pe combaterea discriminarii si a bullyingului, intr-o Timisoara a diversitatii care se exprima liber.

După Timișoara 2023 – Capitala Europeană a Culturii, în contextul exprimării narativelor queer, comunitatea s-a făcut auzită. Timișoara este un oraș dinamic, cu o istorie bogată, cu o comunitate diversă oferind context pentru ca identități diferite să se exprime. În anul 2024, comunitatea queer propune un dialog despre diversitate și libertate de exprimare printr-un program curatoriat în cadrul PRIDE TM. O serie de evenimente precum dialoguri, ateliere, story-telling, expoziție multidisciplinară (foto, video, instalații interactive), performance. Obiectivele Pride TM sunt aducerea comunității din Timișoara mai aproape de nevoile comunității LGBTQIA+, reprezentarea comunității LGBTQIA+ la nivel local, național, internațional cu ajutorul mediilor culturale si artistice„, noteaza reprezentantii Centrului de Proiecte al Primariei Timisoara, partener al PrideTM.

PrideTM se va incheia si in acest an cu un mars pe strazile Timisoarei. Anul trecut, conform organizatorilor, 1200 de oameni au luat parte la acest moment care trage un semnal de alarma cu privire la respect si acceptare.

 

 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.