TIMIS. Avem declarat un castigator la licitatia pentru reabilitarea caii ferate intre Lugoj si Caransebes, tronson de aproape 50 de kilometri, ce face parte din investitia „Modernizarea liniei Caransebes – Timisoara – Arad”
Oferta depusa de Asocierea WEBUILD SPA – SALCEF SPA a fost declarata castigatoare, la o valoare de 1.367.674.772,56 lei, adica aproape 280 de milioane de euro. Contractul urmeaza sa fie semnat imediat ce va trece si perioada de contestatii, scrie zf.ro.
Sursa de finantare pentru acest proiecte va fi asigurata prin Planul National de Relansare si Rezilienta (PNRR).
Proiectul de modernizare pe subsectiunea Caransebes – Lugoj (Lot 1) cuprinde lucrari complexe de infrastructura si suprastructura feroviara (terasamente, linii, statii C.F, consolidarea lucrarilor de arta, lucrari de instalatii, energoalimentare, telecomunicatii) si de protectia mediului.
In cadrul acestui proiect urmeaza sa fie modernizata calea ferata, astfel incat va permite circulatia trenurilor de pasageri cu 160 km/h, iar cele de marfa ar putea ajunge la 120 km/h.
De asemenea, vor fi modernizate statiile si haltele existente pe traseu, cladirile statiilor de calatori, vor fi amenajate pasarele si va fi ridicat nivelul peroanelor din gari.
Tot in cadrul acestui proiect urmeaza sa fie inlocuite poduri si podete, va fi reparat sistemul de drenaj si urmeaza sa fie montate panouri fonoabsorbante sau alte solutii alternative pentru reducerea zgomotului pe segmentele de cale ferata care trec prin localitati.
Urmeaza sa fie amenajate drumuri de intretinere de-a lungul caii ferate, va fi modernizat echipamentul de telecomunicatii si vor fi montate incalzitoare de macaz pe liniile de primire-expediere, in statii, in halte de miscare si la ramificatii, pentru a combate efectele inzapezirii liniei CF.
***
Va reamintim, tronsonul face parte dintr-un proiect mai amplu, care prevede reabilitarea caii ferate Caransebes – Timisoara – Arad.
In Timis, sunt cuprinse doua loturi, respectiv Timisoara Est – Ronat Triaj (13,86km), segment estimat la 1.409.000.000 lei, iar al doilea lot este Ronat Triaj – Ortisoara – Arad (22 km), segment estimat la 2.483.000.000 lei.
Pentru lotul 3, Timisoara Est – Ronat Triaj, la licitatia organizata pentru proiectare si executie au fost depuse 6 oferte. Tronsonul are o lungime de 13,86 km, iar aici urmeaza sa se execute lucrari de constructie, reconstructie, reparatii sau reabilitare la 3 poduri si 3 podete, 9 pasaje denivelate si o trecere la nivel. De asemenea, se vor construi doua podete de descarcare, vor fi modernizate instalatiile de energoalimentare, liniile de contact/ telecomunicatii, semnalizarile si toate instalatiile.
Lotul 4, Ronat Triaj – Arad, are o lungime de 55 km. Pentru modernizarea liniei, 5 firme si-au depus ofertele. Contractul va cuprinde si modernizarea/ reconfigurarea liniei CF Aradu Nou – Glogovat, pe o distanta de circa 7 kilometri. Si pe lotul 4 se va lucra la reconstruirea, repararea si modernizarea a 6 poduri, 30 podete, 7 treceri la nivel, 15 pasaje denivelate si se vor executa 9 podete de descarcare. Vor fi modernizate toate instalatiile de pe traseu.
Conform proiectului, pe cea mai mare parte a traseului celor doua loturi, calea ferata va fi dublata.
Va reamintim, licitatia pentru gasirea unei firme care sa realizeze modernizarea caii ferate intre Timisoara si Arad a fost demarata inca din luna octombrie a anului trecut, termenul de depunere a ofertelor fiind amanat in mai multe randuri.