Oamenii ar putea intra la restaurant, in mall-uri si la nunti cu certificatul verde COVID, acolo unde rata de infectare depaseste 3 la mie. O spune seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat. El a precizat ca e simplu de verificat daca persoana este vaccinata, testata sau a trecut prin boala, pentru ca exista deja o aplicatie care poate citi codul QR.
Raed Arafat spune ca cel putin in localitatile unde incidenta cazurilor de coronavirus e peste 3 la mie ar putea sa se ia aceasta masura, decat sa inchidem economia.
„In loc sa inchidem anumite localuri, ideea e sa se intre in aceste localuri pe baza acestui certificat. Este o masura pentru a limita impactul economic al pandemiei. Bineinteles, mai sunt si alte conditii: organizarea de conferinte, congrese, daca te duci in anumite locatii in spatii inchise, daca este incidenta mai mare sau in anumite situatii sa folosesti aceasta modalitate de verificare„, a declarat Raed Arafat, la Digi24.
Arafat a precizat ca e simplu de verificat daca cineva este vaccinat, testat sau a trecut prin boala.
„Exista aplicatie care se descarca de pe internet si permite prin telefon sa verifici certificatul unei persoane fara sa stochezi datele persoanei.
Aceasta este solutia pe care o folosesc mai multe tari europene deja si este una dintre solutiile care pot sprijini limitarea inchiderii totale a unor activitati economice.
Nu va fi diferenta (fata de aplicatia folosita in Franta – n.r.). A fost o discutie cu colegii de la STS si au explicat ca aplicatia este valabila, poate sa fie folosita. Mi se pare ca e aceeasi aplicatie care o folosesc si francezii, pentru ca e acelasi concept al certificatului verde si aplicatia poate citi orice certificat verde european, nu numai pe cel românesc„, a mai spus Arafat.
Pentru ca acest lucru sa se intample este nevoie de norme legale care sa permita folosirea certificatului verde in Romania.
In privinta nuntilor la care sa se poata participa cu certificat verde, Arafat a spus ca in zonele unde rata e de 3 la mie cel putin este „foarte probabil” sa se poata intra pe baza acestui document.