TIMISOARA. Agentia de Plati si Interventie in Agricultura va demara un proiect inedit in Timis in colaborare cu Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului de supraveghere aeriana a culturilor fermierilor care beneficiaza de finantari prin programele sale.
Agentia planuieste sa foloseasca drone pentru monitorizarea culturilor agricultorilor din Timis. Aparatele de zbor vor fi aduse de Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului, si vor fi folosite doar in anumite conditii.
„Este vorba de un instrument tehnic care practic ar permite ca in perioadele grele ale intrarii in teren, ma refer mai ales toamna, cand conditiile meteo sunt improprii, acest instrument ar putea sa se deplaseze sa faca masuratori, sa faca fotografii la culturile declarate de fermier, iar ulterior datele care sunt compilate cu acest instrument sa fie procesate la nivel de universitate si sa poata fi furnizate institutiei pentru a fi utilizate in ceea ce priveste controalele pe care le efectueaza in fiecare an, fara exceptie pe teritoriul pe care il gestioneaza, si in raport cu fermierii care solicita plati directe„, a declarat Florin Faur, director APIA Timis.
CITESTE SI: Se ridica prima parcare supraetajata din Timisoara, cu peste 900 de locuri
Proiectul este deocamdata unul experimental. In functie de eficienta pe care o va avea in prima faza, se va lua o decizie in legatura cu extinderea proiectului.
„Nu e vorba inca de un element financiar. La ora asta proiectul pilot include o colaborare in care Universitatea vine si pune gratuit la dispozitie drona plus partea de prelucrare a imaginilor care sunt compilate cu drona, iar institutia vine si se ocupa de a furniza datele pe baza carora sa se poata face verificari in cadrul proiectului pilot. Practic, in prima faza se va verifica oportunitatea acestui tip de control, respectiv si ceea ce inseamna impactul financiar ulterior. Se deruleaza in baza unui parteneriat care nu implica costuri financiare la ora asta din nicio parte„, a spus directorul APIA.
Intre timp, APIA ii asteapta pe fermieri pana in 15 mai sa isi depuna dosarele pentru plati directe in agricultura. Pentru fermierii din Timis, numai in 2016, au fost absorbite 205 milioane de euro din fonduri europene.