TIMISOARA. Faimosii baschetbalisti de la Harlem Globetrotters au venit in Timisoara la Sala Constantin Jude pentru a ne incanta cu un spectacol iesit din comun… Sunt putine cuvintele pentru a caracteriza ceea ce americanii au facut, dar este clar ca baschetul a fost adus la rang de arta. Magie adevarata, in care adevaratii vrajitori ai balonului au implicat si publicul.
Harlem au intalnit Washington Generals intr-un joc in care am avut parte de tot „tacamul”: cosuri din pozitii imposibile, „aeriene” din alta lume, chiar si o alergare cu matura dupa adversari, spectatori care au intrat in joc, iar la un moment dat am asistat la recreerea unei scene din Regele Leu, prezentarea lui Simba poporului.
Una din surprizele serii a facut-o Saul White, cel supranumit Flip, care s-a urcat pe cosul de baschet si a respins aruncarile colegilor. De castigat, a castigat toata lumea, dar mai ales spectatorii care au umplut batrana sala timisoreana.
„Eu am mai avut ocazia sa joc aici în 2008, dar publicul din aceasta seara a fost uimitor, fanii au fost absolut minunati si sper sa revenim aici în fiecare an. Ne antrenam în fiecare zi, avem peste 300 de meciuri pe an. Suntem în Europa de prin februarie si reprezentatia din aceasta seara a încheiat turneul. A fost o modalitate excelenta de a încheia turneul, cu un public asa minunat. Ne este dor de casa, dar ne place sa apropiem oamenii si familiile, iar în aceasta seara a iesit un eveniment minunat„, a declarat la final Franklin Handles, cel care a venit la Timisoara ca antrenor al lui Harlem Globetrotters, dupa ce în 2008 a fost în teren în fata publicului de pe Bega.
Legendara echipa Harlem Globetrotters a fost fondata de Abe Saperstein in 1926, în Chicago, Illinois, cu 20 de ani inaintea fondarii Ligii Nationale de Baschet American (NBA). Primul meci oficial a fost jucat pe 7 ianuarie 1927, iar de-a lungul anilor, echipa a jucat peste 26.000 de meciuri-spectacol, in 123 de tari, fiind primiti cu bratele deschise de pasionatii de baschet de toate varstele, dar si de personalitati ca Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Francisc, Nelson Mandela, etc.
Timisorenii au mai avut ocazia sa-i vada pe cei de la Harlem Globetrotters, in cadrul unui spectacol la Sala Olimpia, in martie 2008.