Opinia Timisoarei

Vrei sa mergi la mare? Se da startul programului Litoralul pentru toti. Cat costa un sejur pe litoral?

Din 15 mai, cel putin 10.000 de turisti vor putea beneficia de vacante pe litoral, la tarife reduse.

„Programul special ‘Litoralul pentru Toti’ starneste de la an la an un interes semnificativ din partea turistilor, care au posibilitatea sa achizitioneze sejururi in extrasezon, pe litoralul romanesc, la preturi mai mult decat avantajoase. Pentru a veni in sprijinul turistilor, lansarea acestei editii beneficiaza de aceleasi tarife maximale din editia septembrie – octombrie 2014, ceea ce inseamna ca aceste pachete pot avea si preturi inferioare acestor plafoane tarifare”, se mentioneaza intr-un comunicat al organizatiilor de turism din Romania.

Cei care isi planuiesc un concediu in zona Mamaia-Constanta-Eforie trebuie sa scoata din buzunare 205 lei pentru un sejur cu 6 nopti de cazare la un hotel cu o stea, 235 de lei la hotelurile cu doua stele si 265 de lei la hotelurile de trei stele.

Pentru sudul litoralului, tarifele sunt mai mici. Cei care aleg o vacanta cu 6 nopti de cazare la Olimp, Neptun, Jupiter, Mangalia sau Vama Veche, nu vor plati mai mult de 159 de lei la un hotel de o stea. Cei care aleg hotelurile cu doua stele vor plati putin sub 200 de lei, iar pentru cazarea la un hotel de trei stele, turistii vor scoate din buzunare 269 de lei.

In cadrul programului Litoralul pentru toti sunt pregatite peste 15.000 de locuri de cazare, ce vor fi vandute prin peste 70 de agentii de turism din toata tara. Programul Litoralul pentru toti incepe in 15 mai si se sfarseste in 18 iunie.

Citeste mai mult aici.

 

Exit mobile version