De cateva saptamani Timisoara e plina de soare, de copii care zburda in parcuri, de pensionari care se plimba, de tineri care stau pe terasele ramase dechise in acest noiembrie plin de lumina si caldura. Parca suntem mai buni, mai putin irascibili si mai ingaduitori cu cei din jurul nostru. Poate si putin mai intelepti. Poate si pentru ca ne bucuram ca nu a venit inca frigul si ploaia rece de noiembrie. Parca suntem mai buni cu totii.
Pardon, uitasem de politicienii nostri. Aia de toate culorile portocalii, rosii, galbeni/albastrii, verzi s.a.m.d. Aia care se muta de la un partid la altul, aia care nasc partide politice la televizor sau aiurea, aia care sunt „proiectia politica” a nenumaratelor minoritati nationale. Uitasem si de cei implicati in politica, care-si spun experti, analisti politici sau economici, precum si de functionarii publici nealiniati politic, dar ajunsi in functie cu sprijin politic, mai exact, de toti cei care isi datoreaza supravietuirea politicienilor indigeni. Or fi multi, dar nu chiar asa de multi incat sa ne strice cheful de a ne bucura de ultimele zile insorite ale acestui an tare greu pentru noi, ceilalti.
Eu cred ca o sa vina soarele si pe strada noastra, pentru ca ailalti – politicienii – sunt tot mai departe de noi in furtunile si certurile lor.