TIMISOARA. Dupa ce dimineata a iesit un soare prietenos anuntand vreme frumoasa de inceput de martie, iata ca lucrurile o iau razna in cateva ore.
Meteorologii au emis o atentionare de vreme rea, pentru toata tara, valabila de luni, de la ora 18.00, si pana marti, la ora 18.00.
In intervalul mentionat vor fi ploi, ce vor avea si caracter de aversa, iar in vest si nord-vest cantitatile de apa vor depasi pe arii restranse 15…20 l/mp.
In Maramures, nordul Moldovei si estul Transilvaniei vor fi precipitatii mixte, iar in zona montana vor predomina ninsorile, care pe creste vor fi temporar viscolite, se arata pe site-ul ANM.
In cursul zilei de marti, 3 martie, vantul se va intensifica temporar in majoritatea zonelor, la rafala vitezele vor depasi local 50 km/h, iar la munte, in special in Muntii Banatului si pe va crestele Carpatilor Meridionali sufla tare, cu peste 70 km/h.
Totusi, vremea ramane deosebit de calduroasa, luni, pentru a doua zi de primavara, cu maxime cuprinse intre 8 si 18 grade si minime situate intre 0 si 9 grade.
Marti, vremea se raceste putin in centru, vest si nord, insa mediile climatologice se vor situa tot peste cele normale. Maximele vor fi cuprinse intre 5 si 15 grade, ceva mai ridicate in Muntenia, iar minimele se vor incadra intre -7 si 3 grade.