TIMISOARA. Primaria Timisoara a acceptat noi donatii facute de asociatii de proprietari care doresc sa le fie anvelopate blocurile, cu bani europeni. La ultima sedinta in plen, consilierii locali au votat pentru preluarea proiectelor intocmite de timisoreni pentru izolarea termica a imobilelor in care locuiesc.
Este vorba de un bloc de pe strada Magura cu doua scari, de unul de pe Aleea FC Ripensia cu 3 scari, si unul de pe strada Maresal Averescu.
Proprietarii apartamentelor din aceste blocuri si-au platit proiectele tehnice si le-au donat primariei pentru a putea intra in Programul Operational Regional 2012-2020 prin care sa acceseze fonduri europene in vederea anveloparii imobilelor.
In zilele urmatoare, asociatiile de proprietari din Timisoara vor putea primi de la primarie si un ghid, elaborat de Directia de Dezvoltare, in care sunt prezentati toti pasii pentru anveloparea pe bani europeni, astfel ca mai multe blocuri sa fie incluse in cererile de finantare ce vor fi depuse de municipalitate.
Pana la inceputul lunii aprilie fusesera depuse 7 cereri noi, din care 5 au fost aprobate, insumand 51 de blocuri cu aproape 2.500 de apartamente, au spus reprezentantii primariei.
De acum sunt acceptate in program si imobile care nu sunt situate pe principalele bulevarde ale orasului.