Potrivit sursei citate, intr-o telegrama confidentiala din 2005, oficialii Ambasadei SUA mentioneaza o discutie anterioara dintre presedintele Basescu si ambasadorul SUA pe tema cazului Teo Peter.
„Premierul Tariceanu si ministrul de Externe Ungureanu ar putea cere intoarcerea soldatului, fiind posibil sa repete promisiunea facuta mai devreme ambasadorului nostru de catre Basescu ca fostul sef de detasament va avea parte de un proces echidistant si, indiferent de rezultat, nu va petrece nici o zi in inchisoare in Romania”, se arata in documentul Wikileaks.
De asemenea, diplomatii americani ar fi notat in telegrama respectiva ca „accidentul din decembrie 2004 in care a fost implicat comandantul detasamentului de puscasi marini insarcinati cu securitatea Ambasadei SUA, care a dus la moartea rock-starului roman Teo Peter a fost mediatizat intens si a declansat proteste ale publicului”.
„Basescu si guverul sunt sub o presiune politica substantiala pentru ca procesul sa aiba loc intr-o instanta din Romania. In mod natural, avand in vedere ca procedurile judiciare ale Fortelor Navale (Marine Corps in original n.red) impotriva fostului comandat de detasament nici nu au inceput, chestiunea extradarii si a ridicarii imunitatii soldatului nici nu poate fi pusa in discutie in acest moment”, se mai arata in document.