World Class deschide astazi al patrulea club in Timisoara si al 46-lea in tara

TIMISOARA. World Class România, cea mai mare rețea de health & fitness din România, continuă să facă pași semnificativi în promovarea beneficiilor activității fizice pentru sănătate și aduce servicii premium de sănătate și fitness mai aproape de locurile unde oamenii trăiesc și lucrează. Pe 2 aprilie, rețeaua deschide oficial porțile clubului World Class Isho ISHO din Timișoara. Această nouă deschidere marchează un nou punct de referință în misiunea World Class de a încuraja mai mulți români să fie mai activi mai des și de a le oferi experiențe premium de wellness în locații strategice.

Prin deschiderea celui mai nou club de health & fitness cu piscină în Timișoara, continuăm să ridicăm standardele industriei de sănătate și fitness din România și să aducem servicii premium de antrenament și înot mai aproape de locurile unde oamenii trăiesc și lucrează.

Selectarea strategică a proiectului ISHO ca locație arată dedicarea noastră de a oferi mai multor români acces la călătoria #BeHealthy într-unul dintre cele mai vibrante centre ale orașului timișoara, promovând în același timp conexiuni mai puternice între rețeaua World Class și comunitatea locală„, a declarat Kent Orrgren, CEO World Class.

Amplasat în cadrul proiectului ISHO, desemnat ca fiind proiectul rezidențial cu cel mai bun mix de servicii din România, noul club se întinde pe o suprafață de 1.997 de metri pătrați, oferind facilități de ultimă generație, o piscină, echipamente de înaltă calitate, o gamă diversificată de clase de group fitness și, de asemenea, o echipă puternică de antrenori de fitness și înot.

ISHO este un proiect cu certificat verde și rating de mediu excelent, ceea ce demonstrează angajamentul World Class față de sustenabilitate și integrare în comunitate. Având în apropiere stații de transport public și numeroase facilități de lifestyle, precum parcuri, piste de biciclete și spații comerciale, World Class ISHO promite să se integreze în viața de zi cu zi a locuitorilor din Timișoara.

Noul club se alătură cluburilor existente World Class din Timișoara: World Class Iulius Town, Vox și Dumbrăvița. Împreună, cele 4 cluburi World Class și cele 3 piscine oferă spații generoase pentru antrenament și înot tuturor celor care doresc să adopte un stil de viață mai sănătos și mai activ.

Clubul este inclus în categoria Gold World Class și oferă facilități de top, clase variate de fitness în grup și o echipă puternică de experți în sănătate și fitness. Piscina semi-olimpică este deschisă nelimitat tuturor membrilor clubului. Pentru a-și programa locul la clase și pentru a-și gestiona activitatea în club, membrii au acces la aplicația World Class, pe care o pot descărca din AppStore și Google Play.

Despre World Class România

World Class România este liderul industriei de sănătate, fitness și wellness din România, cu un număr total de 46 de cluburi și 23 de piscine în întreaga țară și peste 77.000 de membri. Cluburile World Class oferă servicii la cele mai înalte standarde, facilități de vârf și clase diversificate. World Class este partener tradițional durată pentru LES MILLS™ – cel mai mare furnizor de concepte de fitness din lume. World Class România oferă, de asemenea, un concept premium de club de fitness și stil de viață, numit W, în care membrii se pot antrena și relaxa într-un mediu intim și exclusivist.

Despre Vectr Holdings

Vectr Holdings este o companie de investiții care face parte din African Industries Group. În România, Vectr Holdings deține companii în agrobusiness, distribuție de echipamente și utilaje agricole, dezvoltare și investiții imobiliare, prcum și în industria de health & fitness. Vectr Holdings este owner-ul World Class România, liderul pieței de health & fitness din România.

Grupul African Industries este un grup global diversificat de companii private, cu investiții în Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Vest.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.