TIMISOARA. De pe Aeroportul International ”Traian Vuia” din Timisoara am putea avea legaturi aeriene cu Zurich (Elvetia) si Istanbul (Turcia). Conducerea Aeroportului isi propune ca aceste doua noi destinatii sa aduca mai aproape de timisoreni noi conexiuni spre intreaga lume.
„In momentul de fata, ne aflam in discutii cu cei de la Swiss Air pentru a crea o legatura intre Zurich si Timisoara, insa eu cred ca cea mai importanta conexiune ar fi cu Istanbulul. Acum cateva saptamani am fost la Istanbul, am vorbit cu directorul general al Turkish Airlines. Daca am reusi sa conectam Timisoara cu Istanbul, apoi am putea ajunge oriunde in lume. Reteaua Turkish Airlines este cu adevarat una impresionanta. Astfel, cred ca ar fi conexiunea cu cel mai mare impact. Insa decizia apartine in totalitate companiei aeriene. Noi, am avut discutii, sunt deschisi la o asemenea idee. Sper ca in decurs de cateva luni vor lua decizia finala si ca aceasta va fi una pozitiva“, a declarat Daniel Stamatovici, directorul Aeroportului International Timisoara, pentru zf.ro.
In prezent, pe aeroportul din Timisoara opereaza WizzAir, care detine peste 50% din volumul de pasageri, TAROM, HiSky, Eurowings, Lufthansa si SkyUp. Acestia opereaza curse regulate. AirConnect a intrerupt zborurile pe timp de iarna, le va relua in primavara.