TIMISOARA. 56 de copii plecati intr-o tabara la Lacul Rosu, in judetul Harghita au fost grav afectati dupa o toxiinfectie alimentara. Este vorba despre elevi care au terminat clasele a V-a si a VI-a la Colegiul CD Loga din Timisoara si care au plecat in vacanta.
Copiii au fost cazati la Pensiunea Cerbu.
Marti dimineata, dupa micul dejun, cei 56 de copii au inceput sa se simta rau, sa faca febra, frisoane si diaree. Imediat, profesorii care ii insoteau au chemat medicul, care a reusit sa ii stabilizeze. Lucrurile insa nu s-au incheiat aici.
„Dintre cei 56 de copii, 33 sunt grav afectati. Dupa ce dimineata li s-a facut rau, a fost chemat medicul, pe moment si-au revenit. Seara au primit la cina paine prajita cu ceai, dar si mamaliguta cu branza, si din nou li s-a facut rau.
A fost chemata salvarea, politia s-a autosesizat si a inceput o ancheta. 33 de copii sunt grav afectati, 11 au ajuns la spital, iar 9 dintre ei au ramas internati.
Exista inca o problema. Copiii sunt insotiti de 4 profesori de la scoala noastra, dar existau si 5 monitori din partea firmei Evo Camp, organizatoarea taberei, care astazi de dimineata au disparut, iar proprietarul firmei nu mai raspunde la telefon„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Violeta Bontila, directorul Colegiului CD Loga.
Copiii au ajuns la spitalele din Gheorghieni si Miercurea Ciuc. In acelasi timp, o parte dintre parintii micutilor au pornit deja spre judetul Harghita, ca sa isi aduca copiii acasa. Profesorii insotitori sunt, la randul lor, atat in spital cu elevii internati, cat si in tabara, cu restul copiilor.
In acest moment, in tabara se afla reprezentanti ai DSP, DSVSA, ai Politiei care au declansat o ancheta.
Pana la momentul redactarii articolului, reprezentantii firmei organizatoare nu au putut fi contactati pentru a formula un punct de vedere.
Inspectoratul Scolar Timis: Un profesor va ramane impreuna cu copiii aflati in spital pana cand vor fi toti externati si ii va insoti spre casa, la Timisoara
„Un grup de 56 copii sunt plecați într-o tabără cu 4 profesori însoțitori de la Colegiul C.D. Loga Timișoara. Elevii sunt din clasele a V-a și a VI-a, an școlar în curs.
Tabăra, așa cum spuneam este la Lacul Roșu, pensiunea Cerbu. De ieri dimineață, au început să se simtă rău, unii dintre copii, să aibă dureri de stomac, cap, afecțiune a sistemului gastrointestinal (diaree). Au chemat medicul din zonă, starea copiilor rămânând stabilă până spre seară. Au luat cina și în urma cinei, la scurt timp, au început să se simtă rău, să acuze simptome ca și cele descrise mai sus . 33 de copii au avut febră, frisoane, au acuzat dureri de cap, stomac. S-a anunțat serviciul de urgență la 112 și copiii au fost imediat evaluați. Pentru că starea a 9 dintre ei era mai precară, aceștia au fost transportați spre unitățile spitalicești din zonă. După unii dintre copii au venit părinții, aceștia plecând spre tabără imediat ce au aflat. Cei sănătoși vor pleca acasa astăzi cu 3 dintre profesori. 1 profesor rămâne încă 24 de ore pana ii externează pe cei 9 copii si apoi vin si ei spre casă, sperăm din tot sufletul, în siguranță.
În tabără au ajuns DSP, DSVSA, Poliția si poliția economică. Organizatorii taberei sunt cei de la Evo Camp, domnul care s-a ocupat direct fiind Radu Claudiu, care am inteles ca nu le mai răspunde profesorilor la telefon.
De aseară, atât reprezentanții CD Loga cât și persoana mea, am ținut permanent legătura cu colegii noștri, asigurându-ne permanent că li se acordă sprijinul medical de care aveau nevoie!
Ne pare extrem de rău și suntem alături de copii și părinții acestora„, a transmis Aura Danielescu, inspector general al ISJ Timis.