TIMISOARA. Zeci de mii de gospodarii din Timis au ramas fara alimentarea cu energie electrica, miercuri, din pricina vantului puternic care a afectat retelele de curent, potrivit Prefecturii Timis.
CITESTE SI: Drum inchis de viscol in Banat. E Cod Rosu
CITESTE SI: Copaci prabusiti pe masini in Timisoara si in judet. Pagube si trafic dat peste cap
Cele mai mari probleme s-au inregistrat si in zona Sannicolau Mare, unde vantul a suflat cu viteze foarte mari.
Localitatile Comlosu Mare, Covaci, Saravale, Gottlob, Lovrin, Sannicolau Mare, Teremia Mare si satele apartinatoare, Giarmata si Checea sunt in bezna, iar potrivit reprezentantilor Enel, realimentarea cu energie electrica urmeaza sa fie reluata in jurul orei 23.30.
Echipele de interventie sunt in teren si incearca sa remedieze cat mai grabnic situatia.
UPDATE: La Deta sunt 2648 de locuinte fara curent, la Giulvaz 2423, la Sannicolau Mare 9462, in Lugoj 3424, iar la Lovrin 3323 de case.
Probleme se inregistreaza si pe cateva strazi din Timisoara, dar si in Sanandrei.
UPDATE: Lucrarile sunt ingreunate de vantul care continua sa sufle cu putere. Reprezentantii ENEL dau noi termene pentru momentul reluarii curentului in mai multe localitati din Timis.
Beregsau Mare – alimentarea cu energie electrica ar putea fi reluata in jurul orei 01.00
Liebling – alimentarea cu energie electrica ar putea fi reluata in jurul orei 24.00
Becicherecu Mic (cateva strazi afectate) – alimentarea cu energie electrica ar putea fi reluata in jurul orei 24.00
Sannicolau Mare, Gottlob, Lovrin, Teremia Mare si satele apartinatoare – alimentarea cu energie electrica ar putea fi reluata in jurul orei 23.30
Covaci – alimentarea cu energie electrica ar putea fi reluata in jurul orei 24.00
Checea – alimentarea cu energie electrica ar putea fi reluata in jurul orei 23.30
Comlosu Mare – alimentarea cu energie electrica ar putea fi reluata in jurul orei 24.00
UPDATE: Joi dimineata, la ora 7.00, se mai inregistrau probleme la Manăștiur, Silagiu, Banloc, Sânnicolau Mare, Gotlob, Șandra, Giulvăz, din cauza unor avarii. 5520 de clienți sunt in continuare fara curent.
Va reamintim, la ordinul ministrului de Interne, la Timisoara, dar si in alte resedinte de judet, au fost intrunite Comitetele pentru Situatii de Urgenta pentru a pune la punct un plan de masuri in locurile afectate de vremea severa.
Pompierii au fost chemati in mai multe locuri din Timisoara si din judet pentru a ajuta la degajarea copacilor smulsi ori rupti de vant si prabusiti peste masini ori pe drumuri.
De asemenea, au muncit la indepartarea unor elemente de constructie care stateau sa cada, invelitori si tigle de acoperis. Dar au intervenit si in cazul unor masini care au derapat si au iesit in decor.
Din fericire, pana la ora transmiterii acestei stiri se inregistrasera doar pagube materiale.
Timisul se afla sub atentionare de Cod Galben de vant puternic pana joi, in jurul orei 10.00.