TIMISOARA. Suntem in anul 1919. Primul Razboi Mondial se incheiase, iar administratia romaneasca se instalase si in Banat. La aproape o luna de cand armata romana intrase in Timisoara, la conducerea orasului era ales primul primar roman al urbei.
Stan Vidrighin ii urma in scaun lui Jozsef Geml, un alt om care face parte din galeria edililor importanti ai orasului, si avea sa fie instalat in functie intr-o zi de 2 septembrie.
S-a nascut in localitatea sibiana Rasinari in anul 1876, si la terminarea liceului la Sibiu se inscrie la Scoala Tehnica Superioara din Budapesta. Dupa ce isi incheie studiile, ramane isi face stagiatura in administratie la Sopron.
In 1902 se inscrie la un concurs pentru proiectul de canalizare a Timisoarei si castiga competitia. Avea sa fie numit inginer la Serviciul Tehnic al Primariei, pentru ca doi ani mai tarziu sa devina inginer-sef al aceluiasi serviciu. Din aceasta pozitie demareaza doua mari proiecte: unul de alimentare cu apa a Timisoarei si unul de canalizare a apelor uzate si meteorice.
Stan Vidrighin merge in Germania (Dresda, Berlin, Hamburg, Koln si Karlsruhe), Franta (Strasbourg) si in Anglia (Londra) unde studiaza modul in care au fost realizate acolo cele doua sisteme si pentru a gasi solutii ce pot fi implementate la Timisoara. Vidrighin nu se implica numai in realizarea planurilor, ci si in supravegherea lucrarilor.
„Lucrarile de canalizare au inceput cu constructia celor doua colectoare de pe malul stang si drept al Begai, in 13 mai 1909. Pentru executie a fost contractata o firma din Budapesta, Grünwald Testvérek. Pe partea dreapta a Begai, adancimea colectorului principal era de patru metri, iar pe partea stanga, de cinci metri. In prima zi de lucru, pe partea dreapta a raului Bega au fost 227 de muncitori, iar pe partea stanga, 209. Pe parcursul inaintarii lucrarilor, numarul de muncitori a variat foarte mult, in functie de conditiile meteo. In lunile de vara, numarul muncitorilor crestea aproape de 1.400, iar iarna, numarul scadea la circa 100 de muncitori. Majoritatea muncitorilor provenea din satele din jurul Timisoarei, iar seara se retrageau catre casele lor. Existau si muncitori straini, care erau cazati cate doi, in oras„, se arata pe detectiviiapeipierdute.ro.
In 1909 incep lucrarile la canalele colectoare principale, dar si la cel secundar din cartierul Iosefin, iar in atelierele din Fabric incepe si productia de conducte. In 1910 se continua munca la canalele principale, dar acestea se extind si in cartierele Cetate si Elisabetin. In toamna aceluiasi an, incep si lucrarile in cartierul Fabric. Totodata si ampla lucrare de subtraversare a canalului Bega, in zona podului de cale ferata Modos.
Realizarea retelei de canalizare a Timisoarei avea sa se incheie in 1911 si, odata cu aceasta, a fost pus la punct si un sistem de curatare a sistemului.
„Conditiile de lucru la canalizare erau foarte grele. Spalarea retelei de canale subterane se facea cu ajutorul unor discuri dirijate de un lucrator, cu prajini de lemn, care erau prelungite prin imbinare, pe masură ce discul inainta. Un alt lucrator cobora intr‑un camin din aval si colecta depunerile, cu ajutorul unei lopeti, intr‑o galeata, care era ridicata la suprafata cu un scripete simplu. Depunerile erau incarcate in mijloace de transport speciale si erau transportate la depozitele de gunoi din afara orasului„, noteaza detectiviiapeipierdute.ro.
Dupa realizarea canalizarii, Vidrighin si-a indreptat atentia catre cel de-al doilea proiect al sau, alimentarea cu apa a orasului, si astfel a demarat proiectul de construire a unei statii de epurare. Constructia a inceput in aprilie 1911 si avea sa fie data in folosinta in 26 octombrie 1912.
„Capacitatea nominala a statiei de epurare era de 570 l/s si era prevazuta doar cu treapta mecanica. Pentru evacuarea namolului din bazinele de decantare era folosit un compresor care dirija namolul spre paturile de uscare. Dupa deshidratare, acest namol era folosit in agricultura si viticultura. Apele reziduale epurate erau pompate direct in Bega, cu doua pompe cu piston cuplate cu masini de aburi orizontale. In cazul ploilor torentiale, la depasirea unui prag deversor, apele pluviale erau evacuate in Bega, prin intermediul a trei pompe centrifuge cuplate cu masini de aburi verticale. In curtea statiei au fost plantati pomi fructiferi si ornamentali, care dadeau un aspect de parc statiei„se arata in volumul „Alimentarea cu apa a Timisoarei„.
Din reteaua de distributie a apei puse la punct de Vidrighin urmau sa faca parte si cele doua turnuri de apa, unul construit in Fabric, in 1912, si celalalt construit in Iosefin, doi ani mai tarziu.
„Turnul de apa din Fabric a fost prevazut cu un rezervor care sa poata inmagazina 500 mc de apa. Cel din Iosefin avea doua rezervoare: unul superior, cu o capacitate de 500 mc, pentru inmagazinarea apei potabile din subteran, si celalalt inferior, de 250 mc, pentru inmagazinarea apei din Bega, folosita in scop industrial„, scriu Ilie Vlaicu si Ioan Hategan in volumul „Alimentarea cu apa a Timisoarei„.
Stan Vidrighin nu a fost numai omul care a pus la punct reteaua de canalizare si de apa a Timisoarei, ci si un militant pentru unirea Transilvaniei si a Banatului cu Romania. De fapt, el a fost si unul dintre deputatii prezenti la Marea Adunare Nationala de la 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia.
Anul 1919 avea sa fie unul important pentru Vidrighin. Dupa ce trupele romane intra la 3 august 1919 in Timisoara, iar primarul Geml primeste noua administratie, Stan Vidrighin era inca inginer sef in primaria Timisoara. In 2 septembrie 1919, Iozsef Geml paraseste scaunul de primar, iar in locul sau este numit tocmai Stan Vidrighin.
Vidrighin ia primele masuri importante in 27 octombrie.
„Primaria orasului Timisoara emite decizia 42540 prin care in toate ramurile administratiei orasului, la intreprinderile orasului, la institutele de invatamant, precum si la toate celelalte institutii ale orasului limba oficiala devine romana„, se arata in volumul „Din cronologia judetului Timis”.
Doua saptamani mai tarziu, o alta decizie vine sa o completeze pe cea emisa la finele lui octombrie.
„Primaria orasului Timisoara emite o decizie prin care hotaraste redactarea in limba romana a tuturor inscriptiilor din oras„, se arata in volumul „Din cronologia judetului Timis”.
La jumatatea lunii august, in prezenta lui Stan Vidrighin, este inaugurata si gradina de vara a cinematografului din cartierul Cetate (actuala gradina de vara de la Cinema Capitol), cu o capacitate de 3000 de locuri.
La sfarsitul lunii septembrie, primarul Vidrighin il primeste la Timisoara pe printul Carol, cel care vine sa viziteze orasul alaturi de principesa Ileana.
Anul 1920 nu este insa lipsit de probleme pentru Vidrighin, care este nevoit sa rezolve problemele muncitorilor si functionarilor timisoreni intrati in greva la inceputul lunii august. Administratia trebuie sa se confrunte si cu doua incendii in 30 octombrie 1920, unul la „Teatrul Comunal”, iar altul la „Societatea de Tramvaie”.
In primavara lui 1921, mai exact in 30 aprilie, in urma unui proces care ii este intentat, primarul Vidrighin este obligat sa renunte la functie, scaunul de edil urmand sa fie preluat de Cornel Grofsorean. Trei luni mai tarziu, Stan Vidrighin preia conducerea Scolii Politehnice, pana in luna octombrie.
In 3 ianuarie 1922, dupa ce s-a dovedit ca procesul care ii fusese intentat era nefondat, Stan Vidrighin revine in scaunul de primar. Ultima mare reusita a sa la conducerea orasului vine in 6 mai, cand impreuna cu Consiliul Comunal decide ca municipalitatea sa preia in grija Muzeul din Timisoara.
In 31 august 1922, Stan Vidrighin este inlocuit la conducerea orasului de Lucian Georghevici.
Va mai ramane in Timisoara pana in toamna lui 1923, cand este chemat de Primaria Bucurestiului pentru a ajuta la dezvoltarea sistemului de apa si canalizare, pe care le-a si administrat. Dupa ce a lucrat pentru municipalitate a fost numit director general la Posta si Telecomunicatiile Romane, apoi director al CFR. Se stinge din viata in capitala in 1956, la venerabila varsta de 80 de ani.
In 3 august 2009, un bust al sau a fost dezvelit in Parcul Central din Timisoara, cu ocazia zilei orasului.
In Timisoara exista si o strada de 1983 de metri (fosta Calea Buziasului) care acum poarta numele fostului primar, si care a fost reabilitata complet in ultimii ani, pregatindu-se de inaugurare dupa modernizare in urmatoarele saptamani.
