TIMISOARA. Mult asteptatul moment al deschiderii circulatiei pe strada Popa Sapca, pe sub pasaj si pe strada Demetriade e foarte aproape.
Soferii sunt nerabdatori sa isi reia vechile trasee, dat fiind faptul ca inchiderea traficului in zona sufoca de o luna circulatia in centrul Timisoarei.
Primarul Nicolae Robu a tinut sa spulbere toate speculatiile cu privire la ziua in care soferii vor putea intra cu masinile pe strazile proaspat finalizate.
„Strada Popa Sapca nu o inaugurez de ziua partidului, nici de ziua dlui presedinte Orban, nu o inaugurez nici de ziua mea. Nu stiu cine e nascut in 29, dar marti vrem sa inauguram, daca vremea ne va permite. Daca nu, inauguram saptamana viitoare„, a spus primarul Nicolae Robu, vineri.