TIMISOARA. In zilele noastre il privim cu admiratie pe tanarul David Popovici pentru performantele reusite in bazinele lumii, si chiar speram ca el sa aduca o medalie la Jocurile Olimpice din aceasta vara de la Paris.
Cu mai bine de un secol in urma, un timisorean a dat tonul in natatia mondiala si a ridicat stacheta in permanenta pentru sportivii ce aveau sa ii urmeze.
Peter Johann Weissmuller, sau Johnny, iar mai tarziu Tarzan, asa cum avea sa fie cunoscut, a intrat in istoria inotului intr-o zi de 9 iulie a anului 1922.
Tanarul de 17 ani nascut in Freidorf intra in acea zi in bazinul din micutul orasel Alameda, din statul California, in proba de 100 de metri liber. Weissmuller a dat tot ce a putut, iar cronometrul avea sa uimeasca o lume-ntreaga.
Timisoreanul oprise ceasul la 58:6 secunde. Weissmuller devenise primul inotator din istorie care coborase sub 1 minut in cursa de 100 de metri liber. Adolescentul doborase performanta hawaian-ului Duke Kahanamoku, ce terminase proba de 100 de metri liber in 1:00:4. Doi ani mai tarziu, dar intr-o zi de 17 februarie, la o reuniune de natatie, Weismuller isi depasea propriul record, terminand cusa de 100 de metri in 57,4 secunde.
Tot in 1924, Weissmuller lua aurul la Jocurile Olimpice de la Paris, in aceeasi proba, invingandu-l tocmai pe Duke Kahanamoku.
Johnny Weissmuller a obtinut 3 titluri olimpice la Jocurile de la Paris si alte doua la cele din 1928 de la Amsterdam. De asemenea, timisoreanul a fost detinatorul a 67 de titluri mondiale si 52 de titluri nationale.
Pe o lista a celor mai bune performante in proba de 100 de metri, pe langa Johnny Weismuller se mai afla un singur roman, David Popovici, care in 2022, la Roma, a oprit cronometrul la 46,86 secunde.
Cariera cinematografica
Dupa performantele obtinute in natatie, Johnny Weissmuller avea sa devina faimos si ca actor. Dupa Olimpiada de la Amsterdam, Weissmuller a preluat rolul lui Tarzan, cu care a si ramas in istoria cinematografiei.
Intre 1929 si 1976 a avut 38 de aparitii in diferite pelicule, in 12 dintre acestea interpretandu-l pe Tarzan.
Johnny Weissmuller s-a stins din viata la 20 ianuarie 1984, la Acapulco, in Mexic.
In zilele noastre, o strada de 268,5 metri din Timisoara poarta numele marelui sportiv. Se afla in cartierul Freidorf, unde a vazut lumina zilei legendarul timisorean.
De asemenea, la editia din 2012 a Jocurilor Olimpice, una dintre statiile metroului londonez a purtat numele lui Johnny Weissmuller.
Nu a fost singurul record cu care a ramas in istoria natatiei tanarul Weissmuller. El a fost, de asemenea, primul inotator care a incheiat cursa de 500 de metri liber in mai putin de 5 minute.