TIMISOARA. Fantana din mijlocul piatetei din cartierul in care locuieste primarul Nicolae Robu, dispusa pe razele soarelui, costa 100.000 de euro. Numai montarea acesteia costa 26.000 de euro, banii urmand sa fie luati din bugetul local, au votat consilierii Timisoarei. Fantana va avea jocuri de lumini si va putea fi controlata pe Internet.
Piateta din fata Scolii gen. nr. 30 a fost deja amenajata, insa pentru trecerea la construirea fantanii era nevoie de un proiect si de aprobarea acestuia in consiliul local. Alesii au votat, fara intrebari, marti, alocarea a 100.000 de euro din bugetul local pentru fantana lui Robu, „o fantana ornamentala care va avea tasnitori dispuse ca si cum ar fi pe razele soarelui”.
Primaria ‘atenueaza… incalzirea globala’
„Luand in considerare ca apa este o sursa vitala a sanatatii populatiei, precum si un mijloc de infrumusetare (fantani ornamentale), Primaira Timisoara doreste sa mareasca zestrea patrimoniului propriu cu mai multe fantani ornamentale. Prin amplasarea acestei fantani ornamentale pe strada Astrilor se doreste atat crearea unui ambient placut locuitorilor din zona, cat si atenuarea problemelor de incalzire globala manifestate in ultimii ani”, se arata in referatul ce insoteste hotararea aprobata de alesi.
Fantana ornamentala a fost gandita pentru prichindeii care invata la scoala din cartier, sustin reprezentantii primariei.
„Acest sistem este un concept de fantana arteziana care permite interactiunea directa a copiilor cu apa, constituind in toate locatiile in care a fost amplasat un adevarat centru de amuzament si distractie pentru cei mici. Aceasta fantana are si avantajul ca in momentele in care este oprita (pentru perioada sezonului rece, de exemplu) sa nu creeze din punct de vedere estetic o problema prin prezenta unei constructii de beton fara utilitate”, se mai arata in referat.
Fantana va fi, de fapt, in forma de „soare”, aceasta fiind aleasa ca o simbolistica pentru astru, fiind asezata in cartierul cu acelasi nume.
Este alcatuita din 9 bazine, ce vor fi construite din beton armat si vor fi echipate cu instalatii hidraulice si electrice necesare functionarii unei fantani pietonale. Jeturile de apa sunt formate de catre duze laminare, cu iesirea de 14 mm, controlabile individual, ce formeaza practic 56 de grupuri ce pot alcatui diverse jocuri. Fiecare jet poate fi pornit sau oprit individual in functie de un anumit program dinamic. Fantana in forma de soare va avea si jocuri de lumini.
„Partea de control a showului multimedia (sincronizarea intre jocurile de apa, lumini) este asigurata prin intermediul unui controller ce reprezinta in momentul actual un varf de gama al produselor de acest gen. Sistemul se va conecta la internet, fiind astfel posibila programarea la distanta, fara a fi necesara prezenta unui operator in zona”, se mai arata in referat.
Valoarea totala a investitiei este de 97.611 euro, fara TVA, montajul costand aproape 26.000 de euro, tot fara TVA. Durata de realizare a investitiei este de 4 luni.
Pareri
Oare Robu cunoaste zicala ” Ce-i trebuie chelului tichie de margaritar ? „
Aici sunt banii dvs.
S-a ticnit!? Nu avem ce face cu 100.000 euro ??? Sa mai vii sa te votez si data viitoare, robule. robul investitiilor cretine. Sau nu or fi atat de cretine … ? Comision … ?
Domnule robu, ar trebui inlocuite de urgenta tevile canalizarii in toata Timisoara si dumneavoastra construiti fintini?????
Mi-era simpatic Robu pana recent, dar de cand taie copaci pe banda rulanta ca sa aiba Busoi ce incasa m-am lamurit cata tarie are. Am senzatia ca nu-i destul de barbat pentru postul asta.
Domnule Robu, eu am un mare respect pentru dumneavoastra si chiar imi place aceasta idee, vreau cartierul soarelui sa fie cel mai frumos din Timisoara!
Abia astept sa se inceapa lucrarile:)