Gratis pe RATT doar cu buletin de Timisoara si numai cu venit sub 2.000 de lei, lunar. Cum dovedesc timisorenii cat castiga?

TIMISOARA. Consilierii locali au decis: vor circula cu RATT, gratuit, pana in 15 ianuarie, doar calatorii cu buletin in Timisoara si cei care au venituri lunare brute sub 2.000 de lei. Masura ar urma sa intre in vigoare… zilele urmatoare.

Asta dupa ce primarul Nicolae Robu a anuntat ca toti calatorii vor circula gratuit cu mijloacele de transport in comun in luna decembrie. Ideea lui era insa ilegala, asa ca au fost facute mai multe modificari. Primaria plateste aproximativ 1 milion de euro catre RATT pentru aceste gratuitati.

Votul s-a dat dupa indelungi dezbateri in plenul Consiliului Local, vineri. Unii alesi au considerat ca subventiile pe care le plateste Primaria Timisoara pentru aceasta gratuitate, de aproape 1 milion de euro, ar putea fi investite pentru amenajarea unei parcari de aproximativ 300 de locuri.

Dar cum vor dovedi calatorii ca intr-adevar castiga sub 2.000 de lei in fiecare luna? Explica tot primarul!

Specialistii din Primaria Timisoara spera ca vor primi baza de date a Finantelor, pentru a sti cui dau gratuitate. Nu se poate insa, spun cei de la Finante, pentru ca salariile sunt confidentiale.

„Nu se vor face cunoscute salariile, pentru ca veniturile sunt confidentiale, dar vom putea accesa baza de date pentru a se elibera cardurile”, a spus Robu. Problema este insa ca unii calatori au deja carduri RATT, ce trebuie validate de fiecare data cand urca in mijlocul de transport.

Intrebat ce vor trebui sa faca cei care doresc gratuitate, primarul a raspuns ca municipalitatea va anunta in curand.

„Vom anunta, RATT si Primaria vor anunta toate detaliile de ordin tehnic”, a conchis Robu. Practic, cel care vrea sa beneficieze de gratuitate si are deja card merge la un chiosc RATT cu cardul, iar angajatii regiei il vor seta pentru aceasta facilitate.

Proiectul a trecut cu 23 de voturi si o singura abtinere, cea a alesului PDL Simion Mosiu.

CITESTE SI: Absurditate marca Primaria Timisoara! Gratuitate pe RATT doar pentru timisorenii cu salariul sub 2000 de lei pe luna. Finantele: Noi nu dam veniturile oamenilor din baza de date!

Robu: Nu va pot raspunde tehnic exact cum vom face

Reprezentantii Primariei Timisoara nu stiu inca, tehnic, cum vor proceda. Primarul recunoaste ca nu se cunosc toate detaliile si ca mai e de lucru. Aceasta desi, spuneau consilierii locali, gratuitatile se acorda incepand de miercuri, 11 decembrie.

Cat despre datele de la Directia de Finante, Robu spune ca problema se va rezolva.

„Pe noi nu ne intereseaza salariul oamenilor, ne intereseaza doar daca vom fi sub pragul de 2.000 de lei pe luna. Vom elibera un card in baza caruia se va beneficia de gratuitate, va fi un card care va fi pentru acest scop. Acele carduri pot fi setate, persoanele care sunt in aceasta de categorie trebuie sa se prezinte cu ele la ghiseu. Fizic nu e alt card, dar este setat ca si cum ar fi unul nou, cu aceasta componenta care sa permita gratuitatea. Sistemul permite asta, sigur ca da. In urmatoarele zile, vom vedea, una, doua, trei zile, nu stim exact cate vor fi necesare pentru a se pune la punct sistemul. Nu se pune baza de date la dispozitie, se face o validare, nu pot spune acum tehnic detaliile. In orice caz, nici nu este nevoie de salariu si nici nu are nimeni voie sa-l faca cunoscut… dar vom gasi modalitatea prin care sa putem valida cardurile pentru acele persoane care se incadreaza in aceasta categorie. Se poate calcula, vom rezolva problemele tehnice. Nu sunt rezolvate, dar le vom rezolva incat hotararea sa poata fi aplicata cat mai curand. Este un nou sistem, intotdeauna cand vii cu ceva nou, intalnesti dificultati. Dar suntem capabili sa le surmontam. Nu va pot raspunde tehnic exact cum vom face, aveti rabdare, trebuie sa muncim putin si vom vedea exact cum vom pune in practica. Nu sunt lucrurile stabilite in momentul de fata”, a spus Robu.

Oricum, in proiectul de hotarare nici nu se specifica foarte clar daca este vorba de venit net sau brut.

Se acorda „gratuitate la costul abonamentelor cetatenilor romani cu domiciliul stabil sau resedinta in Municipiul Timisoara care au venit lunar sub 2000 lei. Gratuitatea se acorda pe baza de card eliberat de la chioscurile RATT pe baza buletinului de identitate sau a cartii de identitate in original“. Asta sta scris in proiectul de hotarare ajuns pe mesele consilierilor locali.

Balbaiala in Consiliul Local!  Gratuitatea pe RATT  pe o luna ne costa  1 milion de euro din bugetul Timisoarei

Discutiile  consilierilor locali pe tema acordarii gratuitatii pentru timisorenii cu buletin ori flotant au scos la iveala multimea de neajunsuri pe care le are proiectul de hotarare. Nu se stabileste cu precizie pentru ce perioada se aplica masura, cum dovedesc oamenii veniturile, cand se vor elibera cardurile pentru gratuitate, si altele. Cu alte cuvinte, s-a facut pe genunchi, la marea repezeala, fara a fi clar stabilite lucruri elementare care tin de aplicarea acestei masuri.

Cert este ca gratuitatea pe mijloacele de transport in comun pentru o luna va insemna o cheltuiala din Bugetul Timisoarei de aproximativ 1 milion de euro.

Primarul a explicat ca nu se poate acorda, legal, gratuitate, pentru toti calatorii.

„Este o hotarare care institutie gratuitate pe transportul in comun pentru categorii de cetateni cu veniturile de pana la 2.000 de lei pe luna, brut. Am dorit sa incurajam cetatenii sa foloseasca mijloacele de transport in mod special in aceasta perioada a anului si cand orasul nostru are blocate o parte dintre strazi. S-au facut estimarile de rigoare, s-a consultat legislatia, gratuitate pentru toata lumea nu se poate acorda, pentru ca nu exista conditii legale in acest sens, dar Consiliul Local este abilitat sa stabileasca categoriile de cetateni care pot beneficia. Propunerea este sa instituim gratuitate pentru aceasta clasa de cetateni, cu veniturile mici, totusi, pentru ca un venit de 2.000 de lei pe luna inseamna totusi un venit modest”, a explicat Robu, inainte de vot.

Sustinerea financiara va fi din bugetul local. Se estimeaza o suma de 3,2 milioane de lei pe luna, dar vom vedea practic cat va fi, pentru ca noi vom elibera carduri cetatenilor care doresc sa aiba gratuitate si sigur ca vom plati contravaloarea acelor carduri. Deocamdata noi vorbim de o suma estimata, care va fi si plafonul. Termenul, am uitat sa-l spun, trebuie sa veniti cu un amendament… se aplica de maine si pana in 31 ianuarie.  Pana cand sistemul functioneaza se mai duc zile din decembrie” a spus Nicolae Robu.

Consilierul local al PDL, Simion Mosiu  a vrut sa stie daca s-a avut in vedere ca vor fi si alte sectoare in care vor avea loc pierderi: SDM, ca nu mai incaseaza banii din parcarea cu SMS, dar si taximetristii.

Ce se intampla cu pierderea care se va realiza de catre SDM datorita numarului micsorat de SMS-uri pentru locurile de parcare? Pentru ca este logic ca vor fi mult mai putine, avand in vedere ca toata lumea sau o mare majoritate va circula pe mijloacele de transport in comun? Bugetul local e privat cu o suma considerabila datorita pierderii de SMS-uri aferente. Ce facem cu taximetristii? Ca este o componenta liberala…”

Nicolae Robu i-a spus ca masura merita toti banii pentru ca este una populara.

Eu doresc sa fie o masura liberalo-socialo-populara. Si atunci ne regasim cu totii. Avem la dispozitie o luna jumate sa experimentam. Noi nu avem destule locuri de parcare…  Vom putea sa facem o evaluare si vom vedea daca merita sa mergem cu facilitati sporite sau sa pastram gratuitate sau sa restrictionam. Cred ca merita un experiment, atata vreme cat stim ca pe la altii, unde s-a experimentat asa ceva, rezultatele au fost pozitive„, a raspuns Nicolae Robu.

Consilierul PDL  Stefan Sandu a sustinut ca din banii cheltuiti cu gratuitatea s-ar fi putut amenaja o parcare noua.

Pornim cu un precedent oarecum periculos si obisnuim lumea cu niste principii care nu cred ca sunt OK. Ar trebui ca orice cetatean, nu vorbim de cazurile sociale, sa fie obisnuit sa plateasca pentru serviciile de care beneficiaza.  As fi sustinut acest demers in virtutea lunii decembrie, pentru perioada extrem de aglomerata din preajma Craciunului si a Anului Nou, insa nu pot fi de acord cu prelungirea pana la 31 ianuarie. Vom plati din buget circa 1 milion de euro, pe o luna si jumatate. Cu acesti bani se putea construi o parcare supraterana de aproximativ 250 pana la 300 de locuri„, a spus Sandu.

Nu pot fi de acord nici cu limitarea a celor care beneficiaza de aceasta gratuitate la  un venit lunar sub 2.000 de lei. Avem gratuitate pentru toti pensionarii indiferent daca au pensie de 3.000 de lei, avem pentru copii fara sa tinem cont de cei care provin din familii instarite, este o discriminare. Propunerea este sa limitam la luna decembrie si sa eliminam veniturile de sub 2.000 de lei„, a mai spus consilierul democrat-liberal.

Sugestia n-a fost luata in seama de nimeni.

Nicolae Robu se razgandeste brusc si, dupa ce initial a propus ca timisorenii sa ciecule gratuit pana la 31 decembrie, apoi pana la 31 ianuarie, primarul vine cu o noua varianta: 15 ianuarie. Amendamentul ce continea un nou termen limita este aprobat cu majoritate covarsitoare de voturi: 22 de voturi pentru si o abtinere.

Desi una dintre cele mai importante nedumeriri legate de acordarea gratuitatii pentru cei cu venituri sub 2000 de lei era legata de modul in care oamenii vor dovedi cat castiga, dupa zeci de minute de discutii, un consilier decide sa puna o intrebare.

Cum se va desfasura in mod concret? Cum vor face cetatenii dovada veniturilor? Cei de la Finante nu vor oferi informatii referitor la venituri…”, a intrebat timid Stefan Sandu.

Primarul ii raspunde ca totul va fi extrem de simplu: se va accesa baza de date a celor de la Finante.

NU se vor face cunoscute salariile, pentru ca veniturile sunt confidentiale, dar vom putea accesa baza de date pentru a se elibera cardurile„, a declarat cu multa convingere primarul Robu.

Desi nu s-a oferit nicio explicatie concreta despre modalitatea tehnica prin care se va face acest lucru, mai ales ca seful Finantelor Timis declarase inainte de vot pentru opiniatimisoarei.ro ca acest lucru este IMPOSIBIL, niciunul dintre consilierii locali nu a avut vreo curiozitate.

Asa ca, au trecut rapid la vot. Cu 23 de voturi pentru si o singura abtinere, cea a consilierului PDL Simion Mosiu, proiectul privind acordarea de gratuitati pentru timisorenii cu buletin  de Timisoara sau flotant, pana in 15 ianuarie, a primit aprobarea alesilor locali.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Asta e un mod de a da ceva ce nu poate fi dat. V-as da dar nu stiu cum sa fac..e oricum tipic Robu. Majoritari sunt oricum cei cu venituri mici, asa ca ce atata tiganeala pentru cativa calatori de la care ar putea scoate bani. Cei cu venituri mari oricum nu cred ca vor ingheta in statii si in tramvaie, nici Robu nu va renunta la masina…

  2. Inca o dovada ca boala se agraveaza odata cu varsta

  3. atunci sa nu vina controlu si sa deie amenzi ca ei nu au ban de cafea

  4. Normal, sperau sa poata accesa baza de date de la finante sa vada ce venituri avem si astfel sa stie daca pot mari impozitele linistiti. Mari isteti…

  5. cea mai mare prostie,e discriminare ,frate de ce nu e gratis pt toti,sunteti niste hoti

  6. ANONIM pt k oltenii trebuie sa plateasca ha ha ha

    • hahahahahah! foarte tare

    • nu suntem toti olteni draga viena 🙂

  7. Jumatate din cei ce muncesc si invata in Tm,sunt navetisti,Robule!!! Sa n-ai parte de Sarbatori,nici tu,nici banda de comunisti care cica , conduc orasul asta!!!

  8. Fac comunistii ce fac si tot pe fraierii care lucreaza-i ating.

    Ma intreb ce o sa faca in 5-10 ani cand o sa fie in tara doar asistati si hoti? De la cine o sa mai fure?

    Emigratia din anii viitori o sa fie mult mai mare decat cea de pe vremea lui iliescu. ponta e mai prost ca iliescu, lumea nu mai crede in „las ca o sa fie bine”, iar de plecat din tara e mult mai usor.

  9. ghinionul meu ca am buletin de giroc’

  10. Exact cei cu venituri sub 2000 de lei pe luna urcau dimineata in masini si aglomerau orasul. O masura utila pentru oamenii cu venituri mici, dar nu si pentru descongestionarea traficului.

    Din pacate, nu cred ca vom vedea ceva gratis in tara asta fara sa fim umiliti, ca acuma spre expemplu, cu adeverinta de salariu in brate in fata unui chiosc.

  11. Au mai facut si altii experimentul „gratuitati” si s-au cam ars : http://totb.ro/esecul-celui-mai-mare-experiment-din-transportul-public-gratuit/