Interzis, oficial, scuturatul hainelor, paturilor si carpetelor pe fereastra, in Timisoara! Amenzi de pana la 2.500 de lei

TIMISOARA. Obisnuiti sa scuturati paturile, cearsafurile, presurile, carpetele, covoarele sau hainele pe ferestre? Atunci sunteti buni de plata! Consilierii locali au interzis astfel de practici in Timisoara. Amenzile ajung si pana la 2.500 de lei.

In sedinta ordinara de marti, consilierii locali au aprobat cateva modificari la HCL 371 din 2007, hotarare care stabileste sanctionarea contraventiilor in Timisoara. Aici intra si faptele timisorenilor care scutura „covoare, carpete, presuri sau alte asemenea articole de la ferestrele sau de pe terasele ori balcoanele imobilelor”.

Intrebat daca la capitolul alte asemenea articole intra si carpete, paturi, cearsafuri sau rufe, primarul Nicolae Robu a raspuns: „asta inseamna tot ce ati spus dumneavoastra”.

„Nu e nicio inventie a noastra, cred ca tine de respectarea unor norme de civilizatie elementara si de respectul fata de ceilalti, pentru ca nu este normal ca de la un geam de la etajul 3 sa scuturi carpete de praf ca praful respectiv sa intre in apartamentul celor de sub. Nu m-am uitat daca intra si prosoapele de bucatarie, Politia Locala are aceste detalii, nu am nomenclatorul de astfel de obiecte care pot fi scuturate sau nu”, a declarat primarul Robu.

In acelasi timp, hotararea le mai interzice oamenilor sa nu usuce haine pe garduri si pe echipamentele puse in spatiile de joaca, precum si sa nu intinda rufele spalate la uscat in balcoane deschise, pe suport in afara balcoanelor sau in jurul imobilelor de locuit, prevedere ramasa valabila.

Amenda este de la 500 pana la 1.000 de lei pentru persoanele fizice si de la 1.000 la 2.500 de lei pentru persoanele juridice pentru cei care incalca aceste prevederi.

Aceasta nu este singura modificare prevazuta in HCL. Pe langa faptul ca trebuie sa pastreze curatenia, timisorenii trebuie sa imprejmuiasca cu gard curtile si cladirile pe care le detin si neaparat sa intretina zonele verzi, nimic iesit din comun, de altfel. In plus, pe timpul iernii sunt obligati sa indeparteze gheata si zapada, “ori de cate ori este necesar, de pe trotuarele din dreptul cladirilor si incintelor pe care le detin sub orice forma legala”.

O alta noutate care se refera la proprietarii de cladiri spune ca acestia sunt obligati sa indeparteze ornamentele care stau sa pice de pe imobilele lor, iar in cazul in care acestea sunt desenate cu graffiti, sa le curete. In caz contrar, amenzile pornesc de la 500 si ajung la 1.000 de lei.

Obligatorie este si precolectarea selectiva a deseurilor din casele oamenilor, potrivit regulamentului Retim. Proiectul a fost aprobat cu 21 de voturi pentru. 26 de consilieri au fost prezenti.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Dle Primar! Daca eu scutur in balcon sau de la fereastra o racheta balistica cu focos nuclear primesc AMENDA? Politia Locala are asemenea detalii in nomenclator? MULTUMESC PENTRU INTELEGERE!

  2. degeba selectezi gunoiul ca ei vin cu o masina si baga totul la gramada……..si alo domniii de la primarie,in primul rand asfaltati strazile(ca in unele locuri zici ca suntem pe front),si dupa aceea sa aveti pretentii ca oamenii sa iontretin aspatiile verzi si trotuarele…..cand voi o sa va faceti treaba cum trebuie,atunci sa aveti pretentii de la altii…….dar sunteti varza ,stati toata ziua la caldurica pe scaune si debitati tampenii

  3. scuze pt textul de mai sus……..
    degeba selectezi gunoiul ca ei vin cu o masina si baga totul la gramada……..si alo domniii de la primarie,in primul rand asfaltati strazile(ca in unele locuri zici ca suntem pe front),si dupa aceea sa aveti pretentii ca oamenii sa intretina spatiile verzi si trotuarele…..cand voi o sa va faceti treaba cum trebuie,atunci sa aveti pretentii de la altii…….dar sunteti varza ,stati toata ziua la caldurica pe scaune si debitati tampenii

  4. mai citeste o data si vezi ce au gresit :))))))))

    „In acelasi timp, hotararea le mai interzice oamenilor sa nu usuce haine pe garduri si pe echipamentele puse in spatiile de joaca, precum si sa nu intinda rufele spalate la uscat in balcoane deschise, pe suport in afara balcoanelor sau in jurul imobilelor de locuit, prevedere ramasa valabila.”

    • din textul de mai sus inteleg ca acolo trebuieuscate hainele,pe garduri,etc.Doamecati prosti au ajuns sa faca legi la primarie!

  5. nici rufele proaspat spalate nu mai ai voie sa le scuturi? vad ca nici sa le usuci pe balcon. omul asta vad ca nu gandeste deloc.
    pana sa vina el, erau oameni care maturau strazile, se ingrijeau de spatiile verzi, etc. a venit robu la putere…gata…sa faca cetatenii asta…de ce sa mai plateasca primaria niste bani?! acusi nu o sa mai existe nici retim.
    si porcaria cu grafittiurile. Dupa ce imi mazgaleste un prost crescut blocul, tot eu imi iau amenda? unde a fost politia sa-l prinda pe ala si sa-i dea lui amenda? e corect asa ceva?