Jocuri de culise si incalziri de pe margine pentru Colegiul 3 de deputati la Timisoara! Cine se arunca in lupta?

TIMISOARA. Batalie mare pentru fotoliul de deputat de pe Colegiul 3 Timisoara. Desi este vorba doar de o jumatate de mandat, procesul electoral reprezinta un test pentru alegerile prezindentiale din noiembrie, iar faptul ca alegerile partiale sunt concomitent cu cele europene demonstreaza caracterul politic al votului pentru camera inferioara a Parlamentului.

PNL se pregateste sa-l lanseze pe orbita parlamentara pe Viorel Coifan. Om de administratie, cu state vechi la conducerea CJT si in prezent angajat al unei firme private, cu numeroase contracte cu statul, pare de departe cea mai buna solutie a proaspatului partid de opozitie. Desi a mai incercat de cateva ori, jocurile din interiorul PNL l-au indepartat de un fotoliu parlamentar. Coifan pare sa fie preferat alegatorilor, avand in vedere notorietatea pe care si-a facut-o in perioada in care s-a aflat la conducerea CJ Timis. Pe lista scurta a liberalilor pentru Parlament s-au mai aflat Liliana Onet, preferata primarului Nicolae Robu, proaspat destituita din postul de subprefect dar si Cosmin Costa, actualul sef al RAR, singurul candidat USL care a reusit sa nu intre in Parlament in 2012. Costa nu a reusit sa castige colegiul de Sannicolau, in conditiile unui USL pe val si un ajutor substantial de la numerosi primari liberali. Intr-un colegiu cu senator PNL, un colegiu care a dat primarul Timisoarei, optiunea alegatorilor pentru candidatul PNL pare sa fie una de la sine inteleasa, asta cu atat mai mult cu cat Nicolae Robu va fi pe post de dadaca si il va duce de mana pe candidat peste tot pentru a-i spori sansele. Candidatul final se va stabili la finalul saptamanii in urma sondajului efectuat de Adrian Pascuta. Castigarea fotoliului de deputat de catre PNL ar da un avant liberalilor si la nivel central, demontand sondajele aruncate pe presa nationala in ultimele saptamani.

Pentru PSD castigarea fotoliului de deputat intr-un colegiu fost PC-ist, reprezinta o dovada de forta. Social democratii vor sa demonstreze ca imaginea buna pe care incearca sa o prezinte pe televiziunile de casa, A3 si RTV are corespondent si in viata reala.In ultimele saptamani au fost aruncate pe piata tot felul de variante, de la doctorul Florin Barsasteanu, responsabilul de colegiu, pana la consilierul local Alfred Simonis sau rectorul UVT, Marilen Pirtea. Acesta din urma, desi a fost contactat de liderii nationali ai PSD, Ponta si Sarbu, nu pare sa se arate interesat sa paraseasca Universitatea de Vest desi oferta a fost una generoasa, deputat si probabil un post in executiv. Vehicularea numelui rectorului ca posibil candidat a declansat discutii aprinse in interiorul PSD local. Insa cum initiativa propunerii lui Pirtea drept candidat a venit de la Bucuresti, liderii locali au trebuit sa se resemneze si sa se limiteze doar la comentarii aruncate pe la “colt de strada” prin care au incercat sa impiedice o eventuala candidatura. Ascensiunea rapida a lui Pirtea, prodecan la 29 de ani, apoi 4 ani decan al Facultatii de Economie si Administrare a Afacerilor, ales in urma cu 2 ani rector al UVT pare sa-i sperie pe unii liderii actuali ai PSD Timis care vad un scenariu asemanator cu cel de la PNL, in care Nicolae Robu a ajuns in doar cativa ani de la un novice in ale politicii sa conduca partidul si sa castige primaria Timisoara. De cand se afla Pirtea la conducerea UVT, aceasta a devenit mult mai vizibila in plan national. In ceea ce il priveste pe rectorul Universitatii de Vest, este de notorietate ca are abilitati in lucrul cu oamenii. Faptul ca a castigat toate competitiile in care s-a inscris, dar si relatiile la nivel inalt, par sa fi contribuit la dorinta PSD-ului national de-al propune pe Pirtea candidat la partialele din mai si un posibil candidat la primaria Timisoara, peste doi ani.  Rectorul UVT, pare sa joace insa in alta “liga”, mult mai “grea”, asa incat lamentarile unor PSD-isti locali nu au avut efect cu atat mai mult cu cat initiativa folosirii lui Pirtea drept candidat i-a apartinut lui Victor Ponta. Desi nu a facut pana acum nicio declaratie publica, Pirtea pare  sa puna Universitatea pe primul loc asa ca spiritele din PSD incep sa se calmeze. In aceste conditii,  cele mai mari sanse de a cadida si poate chiar de a castiga, avand in vedere organizarea social democratilor la nivel de colegiu, le are directorul medical al Spitalului Judetean, Florin Barsasteanu.

PDL incearca o noua abordare, putin intalnita in competitiile electorale cand candidatii sunt in cea mai mare parte persoane care fie s-au mai “antrenat” prin participarea la diverse scrutinuri electorale, fie au mai fost angrenati de-a lungul timpului in politica. Democrat liberalii au decis sa inceapa un schimb de generatie mizand pe tineret, sperand astfel ca electoratul sa reactioneze pozitiv si sa sanctioneze folosirea unor candidati uzati politic. PDL Timis vrea sa sa arunce in lupta un om de afaceri, membru al democrat-liberalilor, necunoscut electoratului. Chiar daca nu are sanse reale de a castiga colegiul, avand in vedere slaba organizare la nivel de municipiu a PDL, impunerea unui candidat nou pare sa fie un prim pas spre reinnoirea garniturii  de lideri ai fostului partid de guvernamant.

Partide cum ar fi PP-DD vor stabili in zilele urmatoare candidatul pentru acest colegiu electoral. Pana atunci, insa, sunt vehiculate doua nume. Este vorba de Petrica Folica, proaspat consilier local care ocupa acest fotoliu dupa decesul lui Mircea Purceld si care  a stricat toate planurile PSD-ului de a cumpara sediul de la Tudor Vladimirescu, fiind singurul consilier care s-a opus proiectului, iar votul sau a fost unul decisiv. Al doilea nume propus de PP-DD pentru Colegiul 3 este cel al lui Florian Zanfir. Acesta a mai candidat la alegerile din 2012 pe Colegiul 10, insa a pierdut in fata lui Gheorghe Ciobanu. Acum, Zanfir este consilier judetean.

Partidul Miscarea Populara, insa, fiind abia la inceput de drum, nu este foarte sigur ca va avea un candidat. Se pregateste un nume care… nu a mai facut politica si care provine din business, deci mai putin cunoscut publicului. Daca va avea sau nu candidat se va stabili cel tarziu saptamana viitoare, la Bucuresti.

Alegerile pentru fotoliul de deputat lasat liber de Maria Grapini, care va candida pentru un post de eurodeputat, vor avea loc in acelasi timp cu cele pentru Parlamentul European, adica in 25 mai 2014. Potrivit legii, deoarece este vorba de alegeri partiale, campania electorala nu va dura o luna, asa cum se intampla de obicei, ci doar 15 zile. Nici mandatul nu este unul intreg, ci doar jumatate, deoarece se va termina in 2016, atunci cand urmeaza un nou ciclu electoral.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ce cauta medicii, care detin functii pe la spitale, in politica? Asa cum nu-si dau interesul pentru pacienti, nu cred ca-si vor da interesul pentru alegatori!

  2. Romania Mare, singura sansa a romanilor!

  3. Stimata redactie, puteti sa imi spuneti si mie cine a scris acest articol? Multumesc

  4. din acest articol rezulta ca singurul care a facut un lucru bun este cel de la PPDD ,FOLICA oprind un nou jaf marca USL .Pai daca a fost singurul consilier care s-a opus ma intreb …. unde au fost cei de la PDL? se pare ca in aceiasi cardasie cu cei din USL.Pe MINE ACEST ARTICOL M-A LAMURIT SI VOI VOTA PP-DD.

  5. domnule Florin Zanfir nu a candidat pe colegiu 10