Judecator de la Curtea de Apel Timisoara acuzat de luare de mita 50.000 de euro! Catalin Serban, vicepresedinte al Curtii de Apel Timisoara, cercetat de DNA alaturi de seful Politiei Moldova Noua, Nicolae Sava!

UPDATE: Procurorii anticoruptie l-au retinut, joi seara, pentru 24 de ore, pe vicepresedintele Curtii de Apel Timisoara, judecatorul Nicolae Catalin Serban, in legatura cu o mita de 50.000 de euro, bani in schimbul carora ar fi trebuit sa rezolve favorabil un dosar.

_________________________________

UPDATE: Dupa aproximativ 5 ore, anchetatorii DNA au incheiat perchezitiile la biroul notarial al sotiei magistratului Curtii de Apel. Potrivit unuia dintre avocatii Ramonei Serban, Silviu Pasca, in birou a fost descoperita suma de 50.000 de euro. Seria de pe fiecare bancnota a fost inregistrata de procurorii DNA. Suma a fost retinuta de acestia.

Video-ul nu poate fi incarcat.

__________________________________

UPDATE: Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz pentru retinerea judecatorului Catalin Nicolae Serban, vicepresedinte al Curtii de Apel Timisoara, implicat in cazul de coruptie.

Urmeaza sa ca pe numele acestuia sa se elibereze ordonanta de retinere pe 24 de ore si, mai apoi, sa fie prezentat judecatorilor cu propunere de arestare preventiva.

________________________________

UPDATE: Anchetatorii au gasit banii in biroul sotiei judecatorului acuzat de coruptie!

Video-ul nu poate fi incarcat.

_______________________________

UPDATE: Politistii si procurorii DNA au intrat in apartamentul unde se presupune ca se aflau banii din flagrant. Accesul s-a facut in prezenta avocatilor apararii si a surorii sotiei judecatorului, Ramona Serban.

Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, Ramona Serban, sotia magistratului acuzat de coruptie, s-a prezentat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara spunand cai s-a facut rau. Medicii i-au dat calmante si o tin sub supraveghere.

______________________________________________

UPDATE: Doi avocati si cativa procurori se pregatesc sa desigileze birourile in care se presupune ca se afla geanta cu bani, in jurul orei 15.00.

__________________________________

UPDATE: Dupa aproape 5 ore de audieri, sotia judecatorului si seful Politiei Moldova Noua, dar si Iacob Chisaru au fost lasati liberi, iar judecatorul Nicolae Catalin Serban a plecat spre Bucuresti pentru a fi audiat la sediul central al DNA, urmand apoi a fi prezentat in fata judecatorilor de la ICCJ.

______________________________________________

TIMISOARA. Audieri in miez de noapte la DNA Timisoara! Printre cei condusi la sediul Parchetului anticoruptie se numara vicepresedintele Curtii de Apel Timisoara, judecatorul Nicolae Catalin Serban, sotia acestuia si seful Politiei Moldova Noua,  judetul Caras-Severin.

Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, este vorba de un dosar de luare de mita in valoare de 50.000 de euro.

Flagrantul a avut loc miercuri seara la Timisoara, iar banii, insemnati de oamenii legii,  au fost dusi intr-un apartament situat in plin centrul orasului.

Locuinta cu pricina a fost sigilata de anchetatori.

Acestia din urma spun ca, in schimbul banilor, judecatorul trebuia saaranjeze o sentinta favorabila intr-un dosar aflat pe rolul instantelor timisene.

Initial, Catalin Serban, vicepresedintele Curtii, ar fi cerut 60.000 de euro, sustin surse din randul anchetatorilor. Denuntatorul s-a aratat de acord si s-a intalnit la Naidas cu seful Politiei Moldova Noua, cms Nicolae Sava, care a preluat geanta cu bani si a adus-o in Timisoara.

Politistul, care a jucat rolul unui intermediar, s-a intalnit miercuri seara la mall cu sotia judecatorului, insa aceasta i-a cerut sa mearga impreuna intr-un birou din centrul Timisoarei unde sa primeasca banii. In geanta erau doar 50.000 de euro, nu 60 de mii cum fusese intelegerea initiala. Imediat dupa realizarea „tranzactiei”, au aparut procurorii anticoruptie insotiti de politisti.

Cei trei, vicepresedintele Curtii de Apel Timisoara, Catalin Serban, sotia acestuia si seful Politiei Moldova Noua, comisarul Nicolae Sava,  au fost dusi la audieri.

Anchetatorii spun ca detin mai multe inregistrari audio si video facute de SRI in care se regasesc discutii intre judecator si denuntator cu privire la bani si la ceea ce magistratul avea sa faca in schimbul acestora.

In acest caz, spun surse din randul anchetatorilor, mai este cercetat si Iacob Chisarau, om de afaceri si politician din Moldova Noua, care, la volanul unui Touareg, a produs o teribila tragedie pe podul de la Sag in luna mai a anului trecut: 3 tineri au murit, iar alti 3 au fost raniti.

Dosarul de coruptie instrumentat de procurorii DNA Timisoara va fi inaintat la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Ce avere are judecatorul Catalin Serban?

Judecatorul Nicolae Cătălin Şerban se află la cel de-al doilea mandat în această funcţie şi, potrivit ultimei sale declaraţii de avere deţine o casă, un teren, dar are şi un credit de 93.500 de euro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Timiş, Cristian Pup, judecătorul Nicolae Cătălin Şerban ocupă funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara de trei ani şi trei luni, aflându-se la cel de-al doilea mandat.

Nicolae Cătălin Şerban a obţinut cel de-al doilea mandat în luna ianuarie 2012, în urma unui concurs. Tot în urma unui concurs a ajuns şi la Curtea de Apel Timişoara, el fiind originar din judeţul Caraş-Severin.

Conform ultimei declaraţii de avere înregistrată în 14 iunie 2011, Cătălin Şerban deţine, împreună cu soţia sa, un teren intravilan în Timişoara, cumpărat în 2010 şi cu o suprafaţă de 316 metri pătraţi, precum şi o casă de 200 de metri pătraţi în acelaşi oraş, cumpărată tot în 2010.

Şerban are un autoturism Volkswagen Passat, luat în leasing în 2007, prin cabinetul de avocatură al soţiei şi cu data scadentă în 2012, precum şi un Fiat Panda din 2004.

Judecătorul a notat în declaraţia de avere că în ianuarie 2010 a vândut, pentru 87.000 de euro, un apartament şi un garaj. De asemenea, Şerban are un credit contractat în 2010 şi scadent în 2040, în valoare de 93.500 de euro.

Vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara a câştigat din indemnizaţia de judecător 124.663 de lei, iar ca formator la Şcoala Naţională de Grefieri a primt 398 de lei. El este şi cadru didactic la Univeritatea Tehnică din Cluj, de unde a încasat în anul fiscal anterior 733 de lei.

Soţia judecătorului, Ramona Mihaela Şerban, a fost avocat din februarie 2007, în Baroul Timiş, iar în această calitate a obţinut din onorarii, în ultimul an fiscal, 8.900 de lei, precum şi 36.000 de lei din indemnizaţia pentru creşterea copilului. În noiembrie 2011, Ramona Şerban a fost admisă în Camera Notarilor Publici Timişoara.

 

Video-ul nu poate fi incarcat.

 

 


Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. VAI DE JUSTITIA DIN ROMANIA.
    SOLUTIILE SE DAU PE BANI.
    EXISTA UN DUMNEZEU CARE VA VA DA CE MERITATI.

  2. aici se fura ca-n codru cu acordul autoritatilor locale… asta sigur nu a ascultat de sefu’ sau de stapanul lui… in ultimii 4 ani coruptia a atins cote ingrijoratoare