TIMISOARA. Se pune la cale un nou festival gastronomic, in apropiere de Timisoara. De data aceasta, una dintre retetele traditionale de mancare din Banat va fi vedeta, iar cele mai pricepute gospodine din zona vor incerca sa impresioneze gostii.
Paturata pe crumpi este una dintre mancarurile care a reusit sa treaca prin filtrul timpului, iar gospodinele din Banat inca o prepara, la mai bine de 300 de ani de cand a fost adusa in zona, de catre colonisti.
„Este o mancare specifica zonei Banatului de pusta si pentru ca sate, orase, din tara si din judet, in general, au acele festivaluri ale ceaunelor, toata lumea face acelasi lucru si am vrut sa iesim putin din tiparele consacrate. In zona, paturata pe crumpi mai este cunoscuta sub denumirea de tolvagele, in doua sate care apartin de Ciacova. Nu stim de ce, dar asa e denumirea. La origini, mancarea este una svabeasca. Svabii din Ciacova au venit in primul val de colonizare si nu au fost cele mai instarite familii, iar daca ne uitam la compozitia paturatei, la origini, la cum a fost ea perceputa si creata, vedem ca ingredientele sunt putine, astfel ca si-au putut permite si familii mai putin instarite sa faca acest tip de mancare. Este un fel de papricas de cartofi, iar pe deasupra, de acolo si denumirea de paturata, este un strudel. Initial, a fost facut simplu, iar in timp, s-a bagat si umplutura. Mancarea se face la capac, deci la aburi, si, pentru ca strudelul se intinde cat masa si se roteste, in momentul in care se gateste, se poate desface in foi, ca si cum ar fi patura peste patura,peste patura. De acolo si denumirea de paturata”, a spus Cipriana Sava, consilier pe probleme de turism, in cadrul Primariei Ciacova.
Pentru a celebra acest fel de mancare traditional banatean, la Ciacova va fi organizat, in premiera, Festivalul Paturatei, unde 6 gospodine vor pregati reteta in mod traditional.
„Acest feltival l-am gandit pentru 9 iunie, cand ziua este mai lunga, e cald, vom avea 6 cuptoare in piata centrala. Vor fi 6 femei din zona care vor gati si se va putea gusta. De asemenea, va avea loc un spectacol popular, iar pentru cei care nu sunt obisnuiti sau nu le place paturata, vor fi amenajate si standuri cu mancaruri deja consacrate la astfel de evenimente, ceaune, mici si alte preparate de acest gen”, a mai spus Cipriana Sava.
Paturata pe crumpi este o reteta care, de-a lungul timpului, a fost schimbata si „imbunatatita”, din generatie in generatie, gospodinele adaugand diferite ingrediente, pentru a imbogati gustul mancarii.
„In primul rand, se face acel papricas, noi il gatim in cratita de lut. Se pun cartofi, ca la papricas, iar intre timp se prepara paturata. Practic, se framanta strudelul, din faina, apa si sare. Apoi se lasa putin la odihnit, dupa care, cu un sucitor, se face o rotocoala si dupa se intinde pe mana si pe masa, sa treaca de colturile mesei. Se rupe marginea si se stropeste, iar daca mai vrei, in general agreez paturata cu smantana, si se ruleaza, ca si orice strudel. Se fac mai multe suluri, iar acele strudele se iau si se pun covrin, unul langa altul, peste papricas. In momentul in care se termina de pune capacul si nu se mai ia jos. Practic se firbe in aburi. Odata ce este gata, se aude. Gospodinele stiu dupa borborositul papricasului. In momentul in care este gata nu se ia jos capacul, ci se pune pe masa si, in momentul in care toata lumea este asezata, se ridica capacul. E un miros, un abur, iar acel strudel se umfla si ramane umflat. Se lasa intins si de obicei nu se mananca de azi pe maine, ci se mananca atunci, fierbinte si se asorteaza cu o muratura. Pe timpul verii, muratura traditionala de aici este castravetele murat la soare, in apa. Iarna, o varza murata, un castravete murat, un ardei murat, cam astea erau muraturile de langa paturata”, a mai povestit Cipriana Sava.
Festivalul Paturatei va avea loc pentru prima data anul acesta, in 9 iunie, in Piata Centrala din Ciacova.
Pareri
D-le consilier, pe probleme turistice ( sic ! ), trebuia să lași o gospodină sau, un consilier pe probleme gastronomice, să ne explice rețeta !