Vom avea UN NOU PRISLOP in Banat? Ce schimbare se face in locul sfant aflat la cativa kilometri de Timisoara? FOTO!

TIMIS. Adaposteste locul in care isi doarme somnul de veci Sfantul Banatului, Iosif cel Nou de la Partos, cel dintai Mitropolit al Banatului. Vorbim de Manastirea de la Partos, un loc drag oamenilor cu credinta si binecuvantat de Dumnezeu, dupa cum spun cei care merg acolo in pelerinaj.

La 57 de km de Timisoara, manastirea ar putea deveni un al doilea Prislop, cred atat autoritatile, cat si localnicii, care vad cum de la un an la altul tot mai multi credinciosi se aduna de sarbatori si de hramul bisericii sa-i aduca un omagiu celui care a facut atat de multe pentru acest colt de tara, care a infaptuit minunile ce au determinat ortodoxia sa-l aseze printre sfintii acestui neam.

Asa cum se intampla in locul in care odihneste Sfantul Ardealului, parintele Arsenie Boca, la Manastirea de la Prislop, tot asa s-ar putea intampla cu Partosul banatean. Aceasta pentru ca Mitropolia Banatului se ingrijeste ca sfantul lacas sa se schimbe, sa se mareasca si sa tina pasul cu vremurile, dar mai ales cu enoriasii care ii calca pragul in numar tot mai mare.

Dupa ce recent, Consiliul Judetean Timis a reusit sa asfalteze drumul ce duce la Manastirea Sf. Iosif cel Nou de la Partos, iata ca un alt proiect a demarat in zona.

CITESTE SI: Locul sfant din Timis unde, cand bat, clopotele bisericii se aud pana in Serbia. Cum se ajunge acum aici? FOTO!

Se ridica un nou corp de cladire al manastirii care va cuprinde trapeza, spatii administrative si chilii pentru calugari.
Conform planului, imobilul ce va adaposti chiliile se va afla de-a lungul aripii din dreapta a bisericii, intr-o arie cu multa verdeata. A fost deja sapata fundatia, iar anul viitor constructia ar putea fi gata.

Nu intamplator, 2016 este anul in care proiectul s-ar putea finaliza, intrucat se implinesc exact 360 de ani de la trecerea in lumea Dreptilor a Sfantului Iosif cel Nou de la Partos.

Manastirea este una dintre cele mai vechi din vestul Romaniei, avand o semnificatie aparte in viata duhovniceasca si culturala.
Inceputurile ei se pierd in negura timpului. Exista repere istoriografice care vorbesc de infiintarea manastirii inca de la sfarsitul secolului al XIV-lea, iar o mentiune documentara veche dateaza din anul 1571 si e legata de ieromonahul Laurentiu care, aflat in drum spre Brasov si Alba Iulia, face o danie manastirii, o tiparitura liturgica pe filele careia sta scris: „Aceasta carte, Sfanta si dumnezeiasca Evanghelie, a daruit-o ieromonahul Laurentiu Cernogorat manastirii de la Partos, inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, in 1571„.

De-a lungul secolelor, manastirea a fost o oaza de autentica traire duhovniceasca, dar si un reper cultural important, tinand seama ca aici in 1777 a functionat o scoala pentru pregatirea si formarea preotilor si a dascalilor din aceasta parte de tara.

Pe langa biserica veche a manastirii care adaposteste mormantul Sfantului Iosif, de biserica mare, ridicata intre 1750 si 1753, si de casa monahala, manastirea mai are in proprietatea ei si Casa Reginei Elisabeta – un imobil daruit in 1944 de Regina Elisabeta, fiica Reginei Maria, in scopuri culturale. In urma retrocedarii acestuia din anul 2011 si a restaurarii sale, aici functioneaza muzeul manastirii si biblioteca ce cuprinde peste 6000 de carti.

Oamenii vin cu miile la Partos  sa se inchine la moastele Sfantului Iosif. O parte odihnesc aici, iar o alta in Catedrala Mitropolitana din Timisoara.

In acest moment, la manastirea de la Partos slujesc doi calugari, care au venit in urma cu doar cativa ani, dupa ce mult timp nu s-au tinut slujbe in acest loc.

Minunile infaptuite de Sfantul Iosif cel Nou de la Partos

Iosif cel Nou de la Partos s-a nscut in anul 1568 in orasul Raguza din Dalmatia, pe malul Marii Adriatice si a murit in anul 1656 la manastirea de la Partos.

Iosif de la Partos a fost numit Mitropolit al Banatului in anul 1650, iar dupa trei ani s-a retras din aceasta functie la Manastirea de la Partos.

In timpul vietii, sfantul a facut numeroase minuni. Preoti si calugari de pe Muntele Athos veneau la el pentru a se ruga impreuna.

Viata lui Iosif este descrisa astfel:

”Odata, pe cand sustinea sfanta Liturghie in ziua hramului unei vechi biserici de lemn din Timisoara, in ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, a izbucnit un mare foc in partea de apus a Timisoarei. Un vant puternic intindea parjolul cu repeziciune asupra intregului oras. Multi au pierit atunci in flacari, iar groaza ii cuprinsese pe toti. Sfantul Iosif, vazand prapadul, a iesit in fata bisericii luand cu el Sfintele Taine si cazand cu fata la pamant si cu toata puterea sufletului sau cerand indurare lui Dumnezeu sa scape cetatea de prapad, deodata nori negri s-au ridicat dinspre sud intunecand tot cerul si o ploaie torentiala s-a varsat timp de mai multe ore, fara incetare, pana a stins cu totul focul nimicitor.

Apoi, sfantul s-a inchis in chilia sa si timp de trei zile n-a mai iesit. Cand s-a aratat din nou in lume, pe dosul palmei lui de la mana stanga ii aparuse semnul sfintei cruci, ca si cand ar fi fost ars cu fierul inrosit. Semnul acesta a ramas pe mana Sfantului pana la sfarsitul vietii lui.

In ziua Sfintilor Arhangheli, 8 noiembrie, mergand Mitropolitul la Partos, pentru hramul manastirii de acolo, l-au intampinat o multime de credinciosi. Dand sa intre in biserica pentru a savarsi slujba, a fost oprit de unsprezece ologi si suferinzi care ii cereau indurare.

<Nu-mi cereti mie tamaduire>, le spunea Sfantul, <ci cereti tamaduitorului de oameni, Domnului nostru Iisus Hristos, rugati-va Lui si va veti vindeca>.

Apoi, oprindu-se in mijlocul lor si punand mainile peste ei, s-a rugat si in aceeasi clipa un fior a strabatut trupurile lor istovite de suferinta si, revenindu-le puterea, s-au ridicat cu totul sanatosi. Atunci, plini de recunostinta, multumeau din suflet lui Dumnezeu si Sfantului pentru o indurare ca aceasta asupra lor.

Simtindu-se ingreunat de povara anilor si dorind a petrece viata ce-i mai ramasese in liniste, Sfantul Iosif s-a retras din scaunul mitropolitan al Timisoarei, inchinoviindu-se la manastirea Partos. Trei au mai fost anii pe care i-a petrecut aici (1653-1656) intru rugaciune si faceri de bine, pana a trecut la cele vesnice.

Traditiile spun ca in momentul adormirii sale, clopotele manastirii au inceput sa bata singure, fara sa le traga cineva, ducand in departari trista veste”.