Cristian Ples, regizor timisorean premiat in America: Temele romanesti prind „afara” pentru ca au un punct de vedere specific

Cristian Ples este primul regizor timisorean ce castiga un mare premiu international cu una dintre productiile sale. Este vorba despre filmul “The Crossing“ care a obtinut Marele premiu al Juriului la Festivalul International Utah Arts Festival din Statele Unite ale Americii.

De ce concursurile internationale de film de peste Ocean si nu cele din Europa?

Ca sa participi in festivalurile de peste Ocean (in special America) iti trebuie, in primul rand si din pacate, bani. Pentru a iti inscrie filmul la un festival este necesara plata unei taxe (in functie de perioada inscrierii. Cu cat mai aproape de festival cu atat mai scump). Numarul de festivaluri este imens, imposibil sa pot trimite la toate. Personal, trimit la festivalurile mai importante sau cele cu perioada limita de la data lansarii filmului (multe din festivaluri, cele mai mari, au cerinta ca filmul sa nu fie mai vechi de 2-3 ani de la data festivalului, depinde de cazuri) dupa care o sa trimit si la festivaluri mai mici in anii urmatori ca sa nu trebuiasca sa platesc o suma gigantica deodata.

Pe langa asta… depinde si de calitatea filmului si de cum este abordat in materie de productie. De exemplu, filmele mele sunt orientate spre un stil american, si nu european, si implicit, pana acum am intrat in aceste doua festivaluri americane: Palm Springs International ShortFest si Utah Arts Festival, dar in Europa nu. in schimb, trebuie sa precizez ca in Europa am trimis la un numar mic de festivaluri fata de America.

Si, nu in ultimul rand, tine foarte mult de noroc si de subiectivism. Cum cei care hotarasc ce filme intra in festival sunt si ei oameni, conteaza daca filmul rezoneaza cu ei si poate depinde, de la an la an, de starea personala a fiecaruia.

Cum se face ca la nivel international filmele romanesti castiga premii peste premii, iar la nivel national nimeni nu aude despre aceste filme decat dupa ce ele au fost premiate, apreciate si rulate afara?

La noi nu se aude despre aceste filme pentru ca nu li se face reclama. Nu ai cum sa auzi despre un film daca nici nu stii ca este sau a fost in productie. Bugetele sunt din start limitate. La cat costa filmele, in mod normal, si pentru a face reclama filmului este nevoie de un buget aditional care la noi nu exista. Deci cea mai buna metoda de marketing este ca filmul sa ruleze la un festival in afara pentru ca platesti doar inscrierea si atat. si, daca te-ai ales cu premiu, te-ai ales cu reclama pentru o suma infima. Pe langa asta festivalurile pot avea cerinta ca filmul sa fie premiera mondiala, continentala sau nationala. Daca cumva cerinta se regaseste in primele doua optiuni atunci e clar ca filmul nu poate rula in cinema pana cand nu o face in festival.

Cat a costat productia The Crossing cu care ati castigat marele premiu al juriului la Utah Art Festival?

Scurt metrajul a avut un buget destul de semnificativ din punctul de vedere al unui student. A fost finantat partial de scoala si partial de buzunarul tatalui. Per total a avut in jur de 5000 de euro.

The Crossing are ca tema al doilea razboi mondial in Romania. De ce au succes filmele cu teme romanesti?

In primul rand filmul meu poate fi plasat oriunde… nu as spune ca are o tema romaneasca. La fel de bine poate fi plasat in razboiul dintre Coreea de Nord si Coreea de Sud, daca schimbi actorii si numele tarilor. Am mers mai mult pe o tema universala.
Dar, in general temele romanesti prind in afara pentru ca au un punct de vedere specific, pe care alte tari nu il pot reproduce si asta atrage interestul spectatorilor, dar mai ales al celor care merg la festival. Acest punct de vedere a existat intotdeauna, dar problema cu festivalurile este ca si ele trec prin diferite valuri. In ultimii ani, se poate spune ca atentia a fost pe Romania, dar in urmatorii ani exista sansa sa se plictiseasca si atentia se va muta pe alta tara, regiune chiar daca calitatea productiilor romanesti ramane la fel.

Ati mizat pe multi actori din Timisoara. De ce?

The Crossing este povestea a doi operatori de radio transmisie receptie romani care raman in spatele liniilor inamice si trebuie sa isi croiasca drum spre punctul de intalnire cu restul plutonului. Pe parcurs, unul din soldati incepe sa dea semne de inrautatirea sanatatii. Filmarea a fost facuta in diverse locuri, pe langa comuna Barzava in judetul Arad unde s-a nascut bunicul meu Ionel Mircea Ples, dupa care in Resita si in final in Timisoara. in total am filmat 6 zile iar in una din zile am filmat dupa-masa pe langa Barzava si ne-am mutat pe cat de repede posibil in Resita pentru a continua filmarile pe timp de noapte.

Nu toti actorii au fost din Timisoara. Din cei doi actori principali, Toma Cuzin si Boris Gaza, Toma se regaseste in Bucuresti. Am avut noroc cu el ca i-a placut scenariul foarte mult si a reusit sa isi ia timp liber de la teatrul unde se afla sub contract pentru a isi petrece o saptamana in afara Bucurestiului. Initial, am cautat actor din Bucuresti (sau care sta in Bucuresti) pentru a avea timp de repetitii, dar, desi initial gasisem, cu putin timp inaintea productiei al doilea actor a fost nevoit sa se retraga si am ramas in impas. Nimeni altcineva nu a avut timp sa se desprinda pentru asa o perioada asa ca m-am hotarat sa vin in Timisoara putin mai repede si sa caut acolo.

Ghinionul initial a facut ca in aceasta perioada la teatrul din Timisoara se pregatea o piesa de teatru grea, condusa de un regizor strain, si toti actorii erau prinsi in aceasta productie. Am cautat in lung si-n lat, si-n stanga si-n dreapta, pana cand, din noroc, am dat de Boris Gaza care a fost disponibil sa vina pentru toata saptamana. Asta s-a intamplat cu o zi inainte de inceperea filmarii. Practic, noi am continuat pregatirile de filmare ca si cum am fi avut doi actori gata de filmare. Norocul, pana la urma, a fost ca Boris Gaza s-a dovedit a fi un actor foarte bun si, desi nu am avut posibilitatea de a face repetitii, tranzitia pe care a facut-o de la teatru la film a fost foarte rapida. Pentru restul de roluri au fost actori, oameni din Timisoara pentru ca filmam in Timisoara si ei m-au ajutat de cateva ori cu alte productii din timpul facultatii facute in Timisoara, productii esuate, asa ca am vrut sa ma revansez prin a-i avea intr-un proiect facut pe film si nu pe digital.

Iar cel care joaca rolul medicului este prieten cu mama mea. Nevand timp sa caut pe cineva, am rugat-o, sa ma ajute cu o persoana care sa “dea bine” ca doctor si care este disponibil sa petreaca o zi intreaga cu mine dandu-i ordine ce sa faca. L-as fi putut intreba pe tatal meu dar am preferat sa evit situatia in care eu trebuie sa ii dau ordine lui, ca mi se parea ciudat.

Stiu ca ati facut Informatica si Managementul, iar mai apoi UNATC. De unde pasiunea pentru film?

Nu am terminat Informatica si Managementul. Le-am inceput, dar am renuntat la facultati pentru a ma duce la UNATC. Cred ca pasiunea pentru filme am avut-o dintotdeauna. De cand am fost mic m-am uitat la filme in continu si, daca e sa dau crezare celor spuse de ai mei, refuzam sa mananc daca pe televizor nu era Mad Max 2 sau Highlander. Iar ideea mi-a venit in cap in vacanta dintre clasele 11-a si a 12-a cand am vazut mult prea multe filme, 3 pe zi, si o cunostinta de pe internet a spus ca sora ei a intrat la actorie in Bucuresti. Atunci am decis sa ma duc la facultate.

Care este visul lui Cristian Ples?

Visul meu este sa ajung mare regizor la Hollywood, undeva pe unde se afla Christopher Nolan, si sa castig Oscarul pentru cel mai bun regizor. Initial, am zis ca ma multumesc doar cu o nominalizare pana cand am aflat ca Jean Negulesco, de care nu vorbeste nimeni, am aflat de el in manualul de engleza in a 12-a la scurt timp dupa revelatia de a da la film, a fost deja nominalizat. Atunci m-am hotarat ca trebuie sa merg o treapta mai sus. Dupa care visez la o casa pe insula Capri. si una in Japonia. Poate si in Coreea de Sud.

Cate filme vede regizorul Cristian Ples pe zi?

Depinde mult de cum stau cu timpul. In general, in timpul facultatii ma uitam la 1-2 filme pe zi. Nu ca eram pus de facultate, ci ca asa vroiam eu. Acum, in ultima perioada, m-am uitat tot mai putin pentru ca am fost ocupat cu pregatirea filmelor pentru festivaluri. Odata ce un film este “filmat”, mai vine si o perioada lunga si complicata de post productie care mananca mai mult timp decat filmarea propriu zisa.