148 de ani de existenta a PNL. Alin Nica: Sa trecem peste orgolii si mandrii si sa ne intoarcem la esenta (P)

Se împlinesc, în 24 mai, 148 de ani de existență a Partidului Național Liberal, unul dintre cele mai vechi partide din Uniunea Europeană. De-a lungul timpului, PNL a promovat valorile și reformele liberale, aducând contribuții importante la dezvoltarea României.

“Profesorul britanic de științe politice Maurice Cranston spunea că liberalul este acel om care crede în libertate. Liberalismul este pentru mine mai mult decât o doctrină, mai mult decât un partid, este o stare de spirit și un mod de viață. Din 24 mai, când Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu și Tache Anastasiu au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne, au trecut ani mulți și societatea românească a trecut prin transformări profunde. Și partidul nostru s-a schimbat din multe puncte de vedere, dar valorile pe care s-a construit doctrina liberală au rămas aceleași. Aceste valori pe care mai multe generații de liberali au construit sunt pilonii pe care punem cărămidă peste cărămidă și astăzi și construcția este solidă și durabilă. Dar un partid sau un curent politic nu este nimic fără oameni. Astăzi, poate mai mult ca niciodată, este momentul ca liberalii din România să redescopere unitatea. Să trecem peste orgolii și mândrii și să ne întoarcem la esență, la fundația pe care s-a clădit această structură a libertății și democrației. Să arătăm că liberalii pot fi uniți și pot face mai mult bine împreună. La mulți ani, PNL! La mulți ani, liberali din România!”, a transmis președintele PNL Timiș, Alin Nica.

Liberalii se mândresc cu realizările istorice. Au fost mintea și sufletul Unirii Principatelor Române și au avut un rol esențial în reformele economice, agrare și educaționale, au înfruntat provocări, au susținut proprietatea privată, credința în Dumnezeu și valorile liberale.

”Astăzi, ne concentrăm pe prezent și viitor. România a crescut prin acțiunile noastre, iar noi am crescut, ca partid, alături de ea. Aceasta este lecția celor 148 de ani de istorie liberală și actuala generație are obligația de a ținti tot mai sus. Ziua de azi ne găsește cu asumarea responsabilității unei guvernări în care am demonstrat că, în ciuda condițiilor dificile, putem atrage sume record din fonduri europene și din investiții private, inițiem reforme în domeniile cheie, asigurăm creșterea economică, modernizăm drumuri și spitale, ne îngrijim de cei aflați în dificultate. România are resursele și inteligența pentru a fi nu doar a șasea țară din Uniunea Europeană ca număr de populație, dar și ca putere economică. Țara noastră are acest potențial, are resursa umană, are resursele naturale și trebuie să-și fixeze acest obiectiv. PNL poate sta întotdeauna în prima linie a unei guvernări bune, pentru că are curajul asumării. O dovedim nu doar prin această guvernare, ci și prin toată istoria partidului, o istorie mereu dreaptă. Dreaptă cu România și cu toți cetățenii, indiferent de opțiunile lor politice. Pe acest drum al dreptei și al dreptății vom merge și de azi înainte. La mulți ani, liberali! La mulți ani, PNL!”, a fost mesajul premierului României, președinte al Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Domnule Nimica esența zilelor noastre este una foarte tristă.