TIMISOARA. Papa Francisc este condus pe ultimul drum sambata, printr-o ceremonie care uneste intreaga lume.
Credincioșii au umplut Piața Sfântul Petru din Roma pentru a-și lua rămas bun de la liderul bisericii catolice, care s-a stins la vârsta de 88 de ani.
La ceremonie sunt prezenți și zeci de lideri din toată lumea, inclusiv președintele american Donald Trump, precum și președintele interimar al României, Ilie Bolojan. Papa Francisc va fi înmormântat în bazilica papală Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare) din Roma, aşa cum a cerut în testament.
La Timisoara, la ora 11.oo, clopotele Domului Romano-Catolic din Piata Unirii au batut timp de 15 minute in semn de adio.
Aproximativ 200.000 de oameni sunt prezenți la funeraliile Papei Francisc de la Roma, au anunțat autoritățile, potrivit CNN.
Piața Sfântul Petru nu este complet plină, însă acest lucru se întâmplă deoarece autoritățile au decis să limitereze numărul celor ce pot intra în Piață.
În schimb, mulți credincioși sunt în spatele barierelor, pe străzile din apropiere.
Viața Papei Francisc a fost omagiată de cardinalul Giovanni Battista Re, decanul Colegiului Cardinalilor, în timpul predicii din cadrul funeralaliilor Suveranului Pontif.
Francisc a fost un „papă printre oameni, cu o inimă deschisă față de toată lumea”, a spus cardinalul.
„Bogat în căldură umană și profund sensibil la provocările de astăzi, Papa Francisc a împărtășit cu adevărat neliniștile, suferințele și speranțele acestei perioade de globalizare”, a mai spus el, adăugând că Suveranul a făcut nenumărate gesturi și îndemnuri în favoarea refugiaților și a persoanelor strămutate.
„Confruntat cu războaiele furibunde din ultimii ani, cu ororile lor inumane și cu nenumăratele morți și distrugeri, Papa Francisc și-a ridicat neîncetat vocea implorând pacea și făcând apel la rațiune și invitând la negocieri oneste pentru a găsi soluții posibile”, a afirmat Giovanni Battista.
Trupul Suveranului Pontif a fost apoi plimbat cu papamobilul prin Roma, prin locurile simbolice ale orasului care i-au fost atat de dragi Papei Francisc. Pe traseul spre Biserica Santa Maria Maggiore, unde isi va dormi somnul de veci, peste 1 milion de oameni il aplauda.
Pareri
Now ” PAPA ” ICH KOMIng … HOM€