240 de copii de la tara din Timis, invatati sa citeasca mai bine si ajutati sa nu abandoneze scoala, prin proiectul ‘Aventura prin lectura’, marca Initiativa in Educatie

Asociația „Inițiativă în Educație” (inEDU) din Timișoara a implementat în perioada februarie-noiembrie 2023 a treia ediție a proiectul educațional județean „Aventură prin lectură”, inițiat și finanțat de către Fundația United Way România, prin care au fost ajutați 240 de copii să nu abandoneze școala, să învețe să citească și să descopere frumusețea învățării colaborative.

Proiectul are drept scop prevenirea și combaterea riscului de analfabetism funcțional și se desfășoară la nivel național. Prin inEDU, a fost implementat în 4 comunități din mediul rural: Biled, Pesac, Bencecu și Satchinez, unde 60 de copii din fiecare comunitate, aflați în situație de vulnerabilitate socio-economică sau risc de abandon școlar, a participat la activități specifice de literație.

Obiectivele proiectului au vizat dezvoltarea literației la copiii din școlile partenere în proiect, creșterea accesului cadrelor didactice la cursuri de formare profesională care să conducă la dezvoltarea competențelor de literație a elevilor și creșterea gradului de conștientizare a părinților privind necesitatea stimulării lecturii la copii.

Timp de opt luni, 240 de copii cu o situație de vulnerabilitate socio-economică au primit o masă caldă, asigurată prin proiect, rechizite și ghiozdane la începutul anului școlar și încălțăminte pentru zilele friguroase.

Pentru mine Aventura prin lectură a însemnat implicare în viața copiilor din comunitatea mea. Știu cât este de frumos sa fii parte dintr-o echipa care face ca lucrurile să se miște și să aducă celor aflați în situații vulnerabile ajutor la momentul, timpul și locul potrivit. Am dorit de multe ori sa renunț, pentru ca nu este ușor sa faci asta. Ceea ce m-a ținut mai departe în acest rol, a fost dorința de a fi un adult care nu dezamăgește copiii care vin cu drag la lectură si de a aprinde scânteia dragului de citit. Ei vin la mine cu încredere atunci când au nevoie de ajutor în orice sens. Știu că îi ascult și ca sunt importanți pentru mine. Îmi place să cred că, la un moment dat, vreun suflet mic de „lecturist” va spune ca a fost parte dintr-un proiect de literație și că i-a schimbat viața.” a împărtășit doamna profesoară Alecsei Ana, de la Școala Gimnazială Satchinez.

Acest proiect de literație mi-a schimbat perspectiva asupra relațiilor interumane, dar și asupra lecturii.” a împărtășit doamna profesoară Fenichiu Corina, de la Școala Gimnazială Satchinez.

Copiii s-au aventurat prin lectură, ghidați de prof. Fenichiu Corina, prof. Popescu Roxana, prof. înv. primar Matieș Margareta, prof. înv. primar Deac Raluca, prof. înv. primar Alecsei Ana, prof. Petrov Mihaela-Dana, prof. înv. primar Martin Florica Nicoleta și prof. înv primar Oprea Ana-Maria, cadre didactice dedicate de la următoarele școli: Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” Biled, Școala Gimnazială Satchinez, Școala Gimnazială „Maria Brindea” Pesac, Școala Gimnazială Bencecu de Sus. Au explorat lumea magică a poveștilor, realizând săptămânal activități de literație și scriere, au descoperit că învățarea se poate realiza și prin joacă și că școala poate fi plăcută. Au realizat activități de dezvoltare personală pornind de la povești, au introdus un ritual de citire în activitatea lor zilnică și au fost motivați să colaboreze și să lucreze împreună.

În cadrul proiectului, pe lângă activitățile săptămânale de dezvoltarea competențelor de literație, s-au organizat alte 10 ateliere de învățare non-formală și activități educative. Elevii au cunoscut scriitori, au audiat povești citite de invitați și au vizitat orașul Timișoara în cadrul celor 7 excursii educative organizate de asociație și partenerii săi.

Peste 100 de voluntari au fost implicați în realizările proiectului. Aceștia și-au adus aportul la atelierele educaționale, au însoțit elevii în excursii, au ajutat la implementarea unor teste standardizate pentru a măsura nivelul de literație al elevilor și au contribuit la crearea unui trai mai bun pentru elevi.

Pentru mine „Aventura prin lectură” a fost o experiență frumoasă, plină de lucruri noi și interesante. De când am participat la această activitate am început să citesc mai bine și să îmi placă tot mai mult lectura. De asemenea, mi-a plăcut că am avut parte și de alte jocuri, am cunoscut prieteni noi și m-am împrietenit cu doamna învățătoare.” – a împărtășit Bianca, elevă la Școala Gimnazială Satchinez.

Mulțumesc cu recunoștință tuturor celor care au contribuit la implementarea cu succes a proiectului Aventură prin lectură. A fost o nouă ediție plină de magie, creștere, implicare și creativitate.”, a încheiat Alina Iga, coordonator al proiectului.

Misiunea ONG-ului Inițiativă în Educație este de a susține si a contribui la îmbunătățirea mediului educațional și a crea contexte de învățare și dezvoltare pentru a construi o lume mai bună.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ceilalți care sunt NEpasatori la suferințele semenilor fac umbră pe pămînt degeaba
    Măcar de v-ar sponsoriza toți MILIONARII BANATULUI care se lăfăie în bolizi de sute de mii de euro dar au arici în buzunar cine trebuie să dea ptr familiile nevoiașe cit mai ales educația tinerilor