3 copii, hoti profesionisti, in Timis! Politistii au ramas uluiti cand au aflat cati ani aveau pustii si cum dadeau spargerile

TIMIS. Vacanta s-a dovedit pentru trei pusti din Timis un prilej grozav nu de relaxare, ci de munca asidua. Dornici sa faca rost de bani de distractie, copiii, cu varste intre 13 si 14 ani, s-au pus pe furat.

Au dat mai multe lovituri la o casa din localitatea Petroman in lunile iunie si iulie.

Politistii au fost sesizati de proprietari ca le-a fost sparta locuinta de cateva ori si dinautru au disparut tot felul de bunuri.
Oamenii legii din Ciacova au inceput cercetarile si au reusit sa ii identifice pe hoti. Au ramas trasniti cand au aflat ca este vorba de 3 copii de 13 si 14 ani.

Pustii au recunoscut ca ei au pradat locuinta din Petroman si au povestit cum au pandit momentele in care proprietarii nu erau acasa, au spart o fereastra, au fortat sistemul de inchidere si au dat iama in lucruri. Au furat ce li s-a parut usor de vandut, telefoane, ceasuri, un laptop.

Paguba proprietarilor nu a fost recuperata, intrucat copiii au reusit sa valorifice tot ce au sustras.

Politistii incearca acum sa afle daca nu cumva copiii au mai dat si alte lovituri asemanatoare.

Baiatul de 14 ani s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat si va sta o vreme in Centrul de Reeducare Minori de la Buzias. Ceilalti au scapat doar cu pedepsele impuse de parinti, intrucat nu au varsta la care sa raspunda penal.

 

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.