TIMISOARA. Angajații companiilor prezente în cele două clădiri de birouri United Business Center (UBC) din ansamblul Openville Timişoara au contribuit la salvarea de vieți, participând la o donare de sânge. Campania „Donează. Salvează o viață!” a atras 30 de persoane, care și-au întrerupt programul zilnic pentru o cauză nobilă, ce poate face diferența.
Campania a avut loc la începutul acestei săptămâni şi a fost organizată de UBC, cu sprijinul Policlinicii Regina Maria din clădirea de birouri UBC 2 și a Centrului Regional De Transfuzie Sangvină Timișoara.
Partenerul acestei campanii a fost şi METASpațiu, organizatorul celui mai mare eveniment de artă contemporană al anului din România, expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN. În cadrul acestui eveniment, ce adună laolaltă 35 de artiste și peste 120 de lucrări la Muzeul de Artă din Timișoara, artista Alina Cioară expune lucrarea „#therewillbeblood/art”, care propune implicarea publicului în rezolvarea unor probleme sociale vitale. Astfel, persoanele din UBC care au donat sânge au fost răsplătite pentru gestul lor cu o invitaţie, prin care vor beneficia un tur privat gratuit la expoziția de la Muzeul de Artă, pe 30 septembrie 2018.