TIMISOARA. Timisoara culturala este promovata prin intermediul a peste 600 de invitati de pe 4 continente, participanti la Congresul National de Ortopedie si Traumatologie. Evenimentul si-a deschis portile la Opera Romana.
Cu un film de o jumatate de ora despre Timisoara au fost intampinati invitatii la cea de-a XIV-a editii a Congresului National de Ortopedie si Traumatologie desfasurat in capitala Banatului. Pelicula a dezvaluit fata culturala a urbei, de la trasaturile geografice si istoria bogata si multiculturala a orasului, pana la activitatile care dau Timisoarei un aer cosmopolit.
Prof. dr. Dan Poenaru, seful Clinicii de Ortopedie de la Spitalul Judetean Timisoara, organizatorul evenimentului, a precizat ca congresul reprezinta o buna oportunitate pentru promovarea orasului, care scoate in evidenta calitatile Timisoarei de capitala europeana.
„Sper ca aceasta reuniune sa fie o reusita. Din experienta stiu cat de importante sunt aceste schimburi de idei, de noutati in domeniul medical, al ortopediei si trumatologiei, aceste schimburi de experienta de ultima generatie„, a spus prof. dr. Dan Poenaru.
In urmatoarele zile ale congresului, pe langa activitatile stiintifice care au loc, organizatorii au pregatit mai multe actiuni de promovare a capitalei Banatului, precum vizite la muzeele din oras, prezentarea Operei de Stat, dar si a centrului orasului.
Congresul se desfasoara in perioada 19-21 octombrie. Cei 600 de participanti vor participa la prezentari de lucrari si noutati in domeniul ortopediei. Cele trei zile de activitati stiintifice vor fi impartite pe sectiuni. Astfel, participantii vor afla care au fost pasii urmati de medici in tratarea cazurilor dificile.
Mai mult decat atat, cu ocazia Congresului National de Ortopedie – Traumatologie cu participare internationala se va semna si un acord de colaborare intre Clinica II Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta din Timisoara si Centrul Stiintific Rus de Traumatologie Reconstructiva si Ortopedie „G. A. Ilizarov”, din Kurgon. Acordul va fi semnat de dr. Alexander Gubin, directorul centrului. Acesta prevede o colaborare in domeniul cercetarii stiintifice si schimburi de tineri specialisti.
Foto: Ervin Boer