80 de suflete au tremurat si au cersit cu privirea o familie la targul de catei, din curtea Universitatii de Agronomie

TIMISOARA. Pana la ora 13:30 peste 25 de catei au fost adoptati si dusi in sanul unei familii.  Cu mic cu mare, sute de iubitori de animale au venit astazi in curtea Agronomiei, la al 2-lea targ de catei de anul acesta, sa sustina si de ce nu, sa adopte un suflet de pe strada. Sterilizati, vaccinati, tremurand si cu ochii mari, cateii au furat destul de repede inimile privitorilor. “Suntem cate un reprezentat la trei tarcuri. Pana acum, de la mine au plecat cinci catei. Toti au fost mici, au ramas patru care sunt mai mari. Astia mai mari mai greu sunt adoptati, saracutii”, spune Dorian Calina, unul dintre organizatori, student la Medicina Veterinara.


Vedetele targului au fost 10 catelusi de cateva zile, care au fost gasiti pe ulitele unui sat, de niste studenti. Cu ochii intre deschisi, micutii erau hraniti cu biberonul de organizatori. Langa ei, intr-o alta cutie, tremurau 3 piscute de aproximativ aceeasi varsta, care au fost gasite de niste fetite, intr-un tomberon. “Trei sferturi din catei sunt pui, dar avem si adulti, pe care ii tinem de mai bine de un an, pentru ca nu si-au gasit un stapan. Noi suntem o familie temporara pentru ei”, spune unul dintre organizatori.

Fiecare persoana care a adoptat un catel a primit un sac de mancare din partea organizatorilor si a participat la o tombola, unde premile constau in mancare, ore de dresaj, o sedinta foto cu animalutul, o sedinta la cosmetica etc. Cei prezenti au mai avut parte de o demonstratie de calarie, unde caii condusi de copii au parcurs un traseu cu obstacole, dar si de o demonstratie de dresaj. Iubitorii de animale au putut dona hrana, bani sau alte produse care ajuta la cresterea si educarea patrupedelor.

Al doilea targ de catei de anul acesta a fost organizat de studentii de la Medicina Veterinara si de asociatia Pet Hope si mai poate fi vizitat pana la 18:30. Intrarea este libera.

Foto: Dariana Dragos

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Etichete


    Pareri

  1. Felicitarile mele si tot respectul pentru organizatori. Am petrecut o zi minunata la Agronomie. Soare, spectacole frumoase, catei au fost superbi, acte de caritate.
    De mult nu m-am mai simtit atata de bine, incojurata numai de oameni nu suflet mare. BRAVO BRAVO BRAVO

  2. Într-adevăr, jos pălăria în faţa organizatorilor. Am venit cu fiu-miu numai ca să vedem şi… am adoptat un cuţu mic. N-am rezistat când l-am văzut pe ăla micu’ cu un Grivei în braţe, care tremura de fericire. L-am dus deja la ţară, i-am făcut cuşcă, şi i-am prins lesa ca să culiseze pe un cablu lung de 50 de metri, să aibă ceva libertate. S-a acomodat deja, mănâncă de rupe şi doarme. Îl cheamă Porthos, are carnet de sănătate, primele 2 vaccinuri făcute şi e deparazitat intern şi extern. Tot respectul pentru organizatori, am primit şi lesă, şi hrană pentru 2-3 zile, sfaturi, etc. O să mai merg, ori de câte ori avem nevoie de un căţel.