TIMISOARA. S-a dat alarma noaptea trecută, la Timișoara, unde un incendiu a izbucnit la biserica de lemn de la Muzeului Satului Bănățean.
Apelul a venit în jurul orei 3 dimineața, iar la fața locului au ajuns două echipaje ale pompierilor de la Detașamentul 1. Flăcările mistuiau întregul lăcaș, și amenințau să se extindă și la casa parohială, dar și la o troiță aflată în apropiere. Salvatorii au reușit să limiteze extinderea incendiului, însă biserica nu a mai putut fi salvată. Din fericire, nu au fost victime.
„La locul intervenției s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
La sosirea la locul interventie s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat la biserică, cu pericol de propagare la casa parohială si la o troiță alaturata. Biserica era din lemn, cu o suprafață de 50 mp.
În urma incendiului a ars biserica în totalitate și a fost afectat pe o suprafață mică acoperișul troiței. Pompierii au limitat extinderea incendiului la casa parohială„, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Pompierii urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii incendiului.
Biserica de lemn de la Muzeul Satului Bănățean a fost construită în 1746, în satul Topla, care ține de comuna Mănăștiur și avea hramul Sfinții Arhangheli.
Lăcașul a fost demontat în 1987 și adus la Timișoara, unde a fost refăcut între 1994 și 1996. După refacere, biserica a fost resfințită și i s-a schimbat hramul în „Nașterea Maicii Domnului”.
Biserica figura pe lista monumentelor istorice.
UPDATE: Au fost salvate mai multe icoane și picturi din biserica arsă
Muzeul Satului Bănățean a transmis că deși biserica de lemn a fost distrusă, pictura de boltă, icoane și alte obiecte din biserică nu au fost afectate, acestea fiind în proces de restaurare. Reprezentanții instituției spun că Muzeul va fi închis până la terminarea investigațiilor preliminare.
„În noaptea de 25.03.2025 – 26.03.2025, în jurul orei 3.00, am fost anunțați de paza muzeului că s-a constatat un incendiu la obiectivul muzeal ”Biserica de la Topla”, monument istoric.
Imediat au fost anunțate serviciile ISU și ale poliției, unitățile de intervenție sosind la fața locului și reușind să stingă focul în jurul orei 4.00.
În urma intervenției s-au constatat pagube materiale ce urmează să fie evaluate, cel mai grav fiind afectat acoperișul și turla bisericii. Nici o persoană nu a fost rănită în incendiu.
O parte din elementele de patrimoniu ale obiectivului, pictura de boltă, o serie de icoane și alte obiecte nu se aflau în biserică, fiind supuse unui proces de conservare în vederea restaurării integrale a obiectivului muzeal. Acest lucru ne dă speranța că monumentul poate fi restaurat și redat circuitului muzeal.
Efectele incendiului asupra clădirii urmează să fie constate în zilele următoare de specialiștii în domeniu.
Cauzele urmează să fie determinate în urma expertizei specialiștilor de la ISU Timiș.
Muzeul va fi închis pentru public până la terminarea investigațiilor preliminare„, au transmis reprezentantii Muzeului Național al Banatului.
Pe lumina poate fi observat dezastrul lasat in urma de flacari.
Biserica din lemn va fi restaurata. Acum sunt evaluate pagubele si posibilitatile de reconstructie. La fata locului au venit dimineata Mitropolitul Banatului si presedintele Consiliului Judetean Timis, Alfred Simonis.
UPDATE: Pompierii si politistii fac cercetari pentru a stabili de la ce a pornit nenorocirea din Muzeul Satului Banatean si cine se face vinovat de producerea acestui dezastru.
„Primul apel la 112 a venit la ora 2:56, în nopatea de 26 martie 2025. Am intervenit cu forțele Detașamentului 1 de pompieri Timișoara, toate forțele detașamentului pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la un lăcaș de cult. La momentul ajungerii echipajelor la fața locului, incendiul se dezvolta liber, ardere generalizata la întreaga clădire, și cu pericol de propagare la vecinătăți, respectiv casa parohială și troița din apropiere. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, Am încercat pe cât posibil, și consider că am și reușit, să salvăm tot ce a însemnat partea de vecinătăți și ce a mai rămas din lăcașul de cult„, a spus căpitanul Ovidiu Ioan Lefter, pompier în cadrul ISU Timiș.
UPDATE: Potrivit ISU Timiș, instalația electrică a bisericii de lemn de la Muzeul Satului Bănățean Timișoara, s-a supraîncălzit, iar din această cauză a izbucnit incendiul care a cuprins întregul lăaș de cult.
”Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza efectului termic al curentului electric”, a transmis ISU Timiș.
Pareri
Construcție de lemn care s-a aprins pur și simplu, a făcut combustie spontană într-o noapte cu ceață densă și umiditate atmosferică de 99-100%.
In ultimul an, a plouat mai putin decat in sahara.. o sa vedem multe incendii anu asta.. pomi uscati, vegetatie, poate chiar paduri intregi.. panza freatica e cu 3-4 metri maj jos decat normal..
Ieri erau ceva nori, da au scos avioanele si i-au imprastiat rapid.. 99% din vite is cu capu in pamant, nu observa nimic.. guvernu ocupat sa falsifice alegerile si sa cenzureze tiktoku..
Lipsa ploilor e de la circulația La Niña, când în Pacific e fază negativă (adică oceanul e mai rece decât un anumit prag de temperatură), în Europa predomină masele de aer anticiclonice, adică în traducere vreme uscată.
Dar chestia este că în ultimele 2-3 zile a plouat bine, pământul este ud peste tot, sunt balți pe jos (surse de umezeală), iar umiditatea atmosferică în timpul nopții a fost de 100%, de asta s-a și produs ceață. Plus că biserica se află foarte aproape de pădure, iar la ora când s-a produs incendiul vântul avea direcție dinspre sud-est, adică exact din direcția pădurii.
E o pla. ca de doi trei ani se opresc ploile la granita cu Serbia si Ungaria.. Si nu sa intamplat odata.. sunt zeci de cazuri.. cum plm sa se opreasca ploaia la granita? as intelege daca ar fi un lant muntos.. inclusiv in weekendu asta.. sa oprit la granita ploaia!
În 2023 în Timișoara au fost aproape 700 mm de precipitații (694 mm mai exact), norma anuală de ploi fiind de 500-550 mm.
Septembrie 2022 și 2024 au înregistrat cu mult peste 100 mm de precipitații, adică dublul față de normalul lunii.
Anul 2021 a avut o primăvară deosebit de rece și ploioasă.
În mai-iunie 2020 a plouat în neștire, culminația fiind în 20 iunie 2020 când s-a format o viitură uriașă pe Timiș care era aproape să inunde Lugojul și care a avariat grav pilonii de la două poduri: la Slatina-Timiș și la Căvăran. Podul de la Căvăran între timp s-a prăbușit.
Ai vreo sursa reala de unde iei informatiile astea ? activenews, RT, sputnik si ai vazut tu la un baiat pe facebook sau tiktok nu se pun, ca stiu ca tu esti vita aia din top 1% de vede lumea direct in cod matrix.
Din lipsa de ploaie (zilele acestea?) si a întregilor păduri uscate s-a întâmplat incendiul?
Dacă era pânza freatică 3 metri mai sus aveam și azi biserica, nu?
Va fi restaurat acoperisul iar exponatul va fi redenumit local „Biserica Neagra”. Auziti, da’ casa parohiala din ce regiune istorica provenea, cu popa cu tot?