A dublat suma si incearca iarasi sa gaseasca o firma care sa proiecteze pista de biciclete de 3 km cu dublu sens care sa lege Timisoara de Dumbravita si Giarmata. CJT, o noua licitatie

TIMISOARA. La primul Buget Participativ al Timisului, organizat in 2021, pentru care locuitorii au putut depune si vota proiecte proprii, a fost declarat castigator cel care arata necesitatea amenajarii unei piste de biciclete care sa lege Timisoara de Dumbravita.

CITESTE SI: Trenuletele electrice cu cel mai lung traseu din Romania, in cea mai mare macheta feroviara din tara, la Timisoara. Nu intarzie niciodata si nici nu deraiaza. Video cu diorama de poveste ce poate fi vizitata gratuit 

1 milion de lei a fost pus la bataie de catre Consiliul Judetean Timis pentru aceasta investitie in propunerea castigatoare venita de la cetateni, proiect ales prin vot.

In ianuarie, a fost realizata si asocierea CJT cu comuna Dumbravita pentru realizarea pistei.

Luna trecuta s-a lansat si prima licitatie pentru intocmirea Studiului de Fezabilitate si Proiectul Tehnic. Nicio firma nu a fost insa interesata sa faca documentatia, astfel ca procedura a fost anulata.

Miercuri, Consiliul Judetean Timis a relansat licitatia, dupa ce a dublat suma oferita. La prima procedura a fost de 24.000 de lei fara TVA, iar acum este 50.000 de lei fara TVA valoarea estimata a contractului, conform documentatiei postata in Sistemul Electronic de Achizitii Publice.

Aceasta pista ar putea fi folosita de 7.500 de oameni, reprezentand locuitori ai Dumbravitei care vor utiliza acest traseu, carora li se adauga locuitori din Timisoara si din Giarmata.

Va avea putin peste 3 kilometri si va incepe la intersectia strazii Migdalului cu strada Constructorilor si se termina la intersectia strazii Migdalului cu strada Ghioceilor.

Va avea 3 metri latime, cate 1 metru pe fiecare sens de circulatie, cu zona mediana de separare si acostamente.

Aceasta pista de biciclete va urma un traseu la liziera Padurii Verzi, care sa faca legatura, pe o ruta separata fata de DJ 691, intre Timisoara, Dumbravita si Giarmata, inclusiv zona industriala.

In viitor, traseul ar putea continua dincolo de Giarmata, spre Ianova, Bencec si Pischia, sau ar putea face legatura cu Giarmata Vii, Ghiroda si Calea Lugojului. Intrucat proiectul este amplu si nu poate fi realizat intr-un singur an, s-a propus realizarea etapizata. Iar in prima etapa se vor amenaja cei 3 kilometri de la marginea Timisoarei catre Dumbravita si Giarmata.

Primaria Dumbravita pune la dispozitie terenul necesar pentru pista, iar lucrarile le achita Consiliul Judetean Timis. Comuna Dumbravita este cea care va si intretine pista de biciclete si se va ocupa de iluminarea acesteia, precum și de realizarea locurilor de oprire de pe traseu.

Va reamintim, Consiliul Judetean Timis a pus la bataie, anul trecut, 1 milion de lei pentru finantarea de proiecte ale comunitatii, asa-numitul buget participativ. Aproape 70 de initiative au fost inscrise in prima faza, in competitie, iar dintre acestea, 16 au intrunit toate conditiile si au ramas dupa validarea juriului.

In final, doua proiecte au fost declarate castigatoare. Pista de biciclete pe traseul Timisoara – Dumbravita – Giarmata si Oraselul Sigurantei – MINI-LUG au intrunit cele mai multe voturi din partea oamenilor. Mai precis, 4.538 voturi au fost adunate pentru pista de biciclete, proiect pentru care suma solicitata a fost de 500.000 lei, in timp ce pentru infiintarea Oraselului Sigurantei ai votat 3.199 de oameni, iar proiectul va fi finantat cu 431.278 lei.

Un Orasel al Sigurantei era gandit sa fie construit pe 1500 mp, unde cei mici sa deprinda regulile rutiere.

Si anul acesta, Consiliul Judetean Timis a prevazut buget participativ prin care se vor realiza obiective propuse de cetateni. Acesta a fost dublat fata de anul trecut, de la 1 milion de lei la 2 milioane de lei.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. consultanța se face pe bani mulți, nu puțini. duh. cine știe cunoaște. aka useristii