A fost semnat actul de nastere al metropolei Timisoara-Arad. Cum se vor dezvolta cele doua municipii impreuna?

TIMISOARA. Rivalitatea deja proverbiala dintre Timisoara si Arad a devenit istorie. Cele doua orase si-au pecetluit soarta comuna catre o dezvoltare in pas cu vremurile. Astfel, reprezentantii celor doua orase mizeaza pe dezvoltarea unei zone metropolitane comuna.

Primarii celor doua orase au semnat o rezolutie conform careia administratiile se angajeaza in a lucra la dezvoltarea metropolitana comuna din punct de vedere economic, social si teritorial. Scopul acestui demers este de a atinge o populatie de un milion de locuitori si de a creste calitatea vietii acestora.

uvt semnare rezolutie timisoara arad robu falca pirtea

Relatia parteneriala prevede profilarea pe domeniul stiintei si tehnologiei, ca viitor brand al zonei de dezvoltare metropolitana comuna Arad-Timisoara si specializarea inteligenta, valorificand avantajele competitionale ale Regiunii Vest, in acord cu Strategia Regionala de Specializare Inteligenta.

Astfel, reprezentantii autoritatilor locale din cele doua municipii vor lucra pentru:
– integrarea prioritatilor zonei de dezvoltare metropolitana comuna Arad-Timisoara in strategiile nationale, regionale, judetene si locale; includerea si pregatirea unui proiect pilot de Investitii Teritoriale Integrate pentru ciclul financiar 2021-2027;
– alocarea de resurse din bugetul national (programe de asistenta tehnica) pentru accelerarea implementarii conceptului;
– corelarea prioritatilor de investitii strategice ale unitatilor administrativ-teritoriale cu obiectivele zonei de dezvoltare metropolitana comuna, in baza unui plan de actiune integrat;
– elaborarea unui Master Plan pentru dezvoltarea zonei.

Evenimentul este parte din ERMAS 2016 – Conferinta Stiintifica Anuala a Economistilor Romani din Mediul Academic din Strainatate.

uvt rezolutie timisoara arad

Iata textul rezolutiei semnata de reprezentantii autoritatilor locale din Timisoara si Arad!

„Arad si Timisoara, privind impreuna spre viitor

In contextul lansarii documentului strategic „Romania Competitiva”, care are ca obiectiv definirea unei viziuni consensuale a societatii romanesti pentru o crestere economica sustenabila,

In spiritul principiilor de „accesibilitate si interconectare” care „transcend planul de reforme” al „Romaniei Competitive”,

Avand in vedere urmatoarea viziune pentru Dezvoltarea Metropolitana Comuna Arad-Timisoara (DMCAT):

„Impreună, doua mari orase cosmopolite Arad si Timișoara, pentru o noua Metropola Europeana competitiva, in vestul Romaniei! 

Un model multipolar de dezvoltare integrata, axat pe performanta si specializare inteligenta, capabil sa valorifice oportunitatile si sa genereze standarde ridicate de trai, prosperitate si competitivitate internationala printr-o abordare parteneriala in folosul cetatenilor.
O constructie bazata pe valori recunoscute: mentalitate deschisa, competenta, pragmatism, traditie, unitate in diversitate, verticalitate si curajul de a asuma solutii inovatoare.”

Luand in considerare faptul ca cele doua orase sunt arii urbane de excelenta, care pot constitui un sistem urban cu o dezvoltare metropolitana comuna, care sa asigure interfata Romaniei cu Europa Centrala si de Vest, indeplinind in acelasi timp si rolul de hub economic competitiv, de transport, cultural, turistic, medical, stiintific si educational in zona delimitata de capitalele europene, Bucuresti, Budapesta si Belgrad,

In urma dezbaterilor Conferintei Stiintifice Anuale a Economistilor Romani din Mediul Academic din Strainatate, Timisoara, 2016 (ERMAS 2016), organizata de Universitatea de Vest din Timisoara,

Participantii conferintei, reprezentantii autoritatilor publice locale ale municipiilor Arad si Timisoara si ai consiliilor consultative ale celor doua municipii, valideaza si sustin urmatoarele prioritati comune DMCAT:

Dezvoltarea metropolitana comuna din punct de vedere economic, social si teritorial, avand ca tinta atingerea unei populatii de un milion de locuitori;
Profilarea pe domeniul stiintei si tehnologiei, ca viitor brand al zonei de dezvoltare metropolitana comuna Arad-Timisoara;
Cresterea calitatii vietii locuitorilor din zona de dezvoltare metropolitana comuna Arad-Timisoara;
Cresterea mobilitatii si conectivitatii in zona de dezvoltare metropolitana comuna Arad-Timisoara, in regiune si Europa;
Dezvoltarea si specializarea inteligenta, valorificand avantajele competitionale ale Regiunii Vest, in acord cu Strategia Regionala de Specializare Inteligenta.

Considerand ca aceste prioritati reprezinta elemente esentiale pentru dezvoltarea competitiva a regiunii si a Romaniei, reprezentantii autoritatilor locale ale celor doua municipii vor depune toate diligentele pentru:

Integrarea prioritatilor zonei de dezvoltare metropolitana comuna Arad-Timisoara in strategiile nationale, regionale, judetene si locale;
Includerea si pregatirea unui proiect pilot de Investitii Teritoriale Integrate (ITI) pentru ciclul financiar 2021-2027 destinat zonei de dezvoltare metropolitana comuna Arad-Timisoara;
Alocarea de resurse din bugetul national (programe de asistenta tehnica) pentru accelerarea implementarii conceptului de dezvoltare metropolitana comuna Arad-Timisoara;
Corelarea prioritatilor de investitii strategice ale unitatilor administrativ-teritoriale din DMCAT cu obiectivele zonei de dezvoltare metropolitana comuna, in baza unui plan de actiune integrat;
Elaborarea unui „Master plan pentru dezvoltarea zonei metropolitane comune Arad – Timisoara”.

Reprezentanții autoritatilor locale din cele doua municipii convin sa se angajeze intr-o relatie parteneriala in baza unui acord de cooperare pentru DMCAT si isi asuma prioritatile strategice si demersurile consemnate in aceasta rezolutie. „

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Acest comunicat este incorect. Eu sunt unul din organizatorii ERMAS 2016, si activitatile politice descrise nu au fost organizate in cadrul conferintei, care are un caracter pur stiintific si unde orice dezbatere organizata e doar pe teme stiintifice sau academice. Orice activitate politica a fost organizata in paralel cu conferinta si fara aprobarea comitetului stiintific al conferintei. Daca doriti sa aflati mai multe despre ERMAS2016, si care au fost activitatile acolo, va rog sa ma contactati. A fost publicata si o erata la programul conferintei indicand ceea ce va spun. D-nul rector Pirtea nu a aparat nici la deschiderea conferintei ERMAS2016, asa cum a fost programar, si a participat doar la evenimentul care a fost organizat in paralel cu conferinta noastra la o alta locatie. Motivul acestei decizii este de neinteles pentru organizatorii conferintei; conferinta merita publicitatea ei separata de activitati politice; va rog sa retrageti acest comunicat incorect.