A inceput ‘Marea taiere’ a copacilor pe strada Podeanu. Cati arbori vor fi pusi la pamant de drujbe?

TIMISOARA. S-a deschis in sfarsit santierul pe strada Dr. Aurel Paunescu – Podeanu. Asa cum era de asteptat, muncitorii au inceput cu… taierea copacilor. Zeci de arbori au cazut deja sub drujbele acestora, insa autoritatile locale promit ca vor planta aproape 200 in locul lor.

Salcii, nuci, care au un statut special, dar si alti pomi fructiferi, toti arborii care stateau in calea muncitorilor au fost retezati pe strada Podeanu, miercuri dimineata. Primarul Nicolae Robu spunea, inca de la predarea amplasamentului, ca vor fi taiati mai multi copaci de pe strada care din toamna va avea 4 benzi.

„Largim strada la 4 benzi, cream piste de biciclete si trotuare pe ambele sensuri, amenajam circa 230 de locuri de parcare si, in zona Bazei 2, o parcare pentru 82 de biciclete, dar si spatii verzi. Vom planta copaci pe aliniamente, desigur ca vor fi cativa care vor trebui taiati, dar dupa cum putem remarca numarul celor care sunt amplasati astfel incat sa trebuiasca sa fie taiati este destul de redus. Vom crea un sens giratoriu in zona dintre NovaTim si intersectia acestei strazi. La ora actuala aceasta intersectie este extrem de periculoasa, extrem de grea si produce o gatuire a traficului”, spunea Robu.

Potrivit avizului de Mediu obtinut de primarie, pe Podeanu vor fi taiati 73 de copaci, majoritatea pomi fructiferi, sustin reprezentantii primariei. Oficialii municipalitatii spun, de asemenea, ca in locul acestora vor fi plantati aproape 200 de puieti.

Si gradinile din fata blocurilor de pe strada Podeanu vor fi desfiintate. Primarul Timisoarei le promite insa celor care locuiesc acolo spatii verzi deschise, cu gazon englezesc, flori si foisoare.

taiere-copaci-podeanu (3)

„Vor disparea gradinile, vrem spatii verzi, deschise, frumoase, unde iarba sa fie iarba, gazon englezesc, vom avea flori, vom avea foisoare, vom avea banci”, mai spunea Robu.

Soferii nu mai pot intra cu masinile pe strada Podeanu. Reprezentantii firmei au decis sa o inchida complet circulatiei, pentru a putea termina la timp, in 3 luni de la deschiderea santierului.

Cei de la firma Sylc Cons Trans SRL trebuie insa sa-si mobilizeze serios muncitorii pentru a inchide santierul in toamna.

„Traficul trebuie inchis de tot. Termenul este mult prea scurt pentru a se lucra pe bucati. Trebuie delimitat amplasamentul si interzis accesul. (…) Pe santier tot timpul vor mai aparea probleme, sunt multe utilitati, trebuie sa ne coordonam cu cei de la Enel si de la gaz. Este o mica orchestra aici… pana nu vom sapa si vom descoperi utilitatile si retelele, avem niste planse si stim utilitatile de care ar trebui sa ne ferim”, a explicat reprezentantul firmei constructoare. Pentru modernizarea strazii Podeanu au fost alocati 5,5, milioane de lei din bugetul orasului, fara TVA.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cati trebuie atatia se se vor taia pentru a a avea un uras modern

  2. sunt numai plopi care dau sa cada si daca nu fac numai puf

    • Nu e nici un plop pe strada aia sunt doar nuci, castani si nu mai stiu ce…
      Plopii sunt in curtea liceului …

  3. Daca era domnul Ciuhadru primar era mai bine… nu se intampla nimic, sau poate retrocedam podul michelangelo clanului carpaci

    • Pai nu s-a intimplat nimic nici pe vremea lui Kuttel.Hai mai ca deja asta cu Ciuhandu este o obsesie penibila care cocheteaza cu boala psihica.

  4. Sau poate nu ar fi mai bine daca elementele de vegetatie existente, cum ar fi copacii, ar fi incadrate in proiectul acesta? Nu de alta, dar si copacii astia dau ceva oxigen…

  5. Sa vedeti voi cum se taie toti copacii de pe Sagului pentru „dragul nostru mall”, sa duca tramvaie pe mijlocul drumului si TIR-uri pe langa casele oamenilor. Nu ii ia odata dracu’… 🙁

  6. Cand or sa va moara cei dragi de cancer or sa realizati cat de importanti sunt copacii…sau poate nici atunci
    Neam prost !

  7. Nimeni nu-i spune primarului ca si-a pierdut mintzile???Ce ,,gazon englezesc,,intr-un oras de campie,unde vara poate sa nu ploua cu saptamanile???Cine va uda iarba aia,cit va costa??Ce ,,foisoare,,..sa fie adapost pentru aurolaci si cersetori fara adapost???De ce nu intzelege individul asta,ca orasul e al NOSTRU,nu e mosia lui???Vrem sa traim CA LA NOI …cu copaci,cu mierle,vrabiutze,porumbei,iarba de-a noastra…nu cu gazon si foisoare.Doamne,nu mai scapam de obsedatu’ asta????Taie nuci,ca sa planteze ,,caricaturile,,alea de copacei de 1,5 m inaltzime,care nu fac umbra…..

  8. Nea Lae Drujbă a clar că-i bolnav psihic, și încă unul ajuns la Primăria Timișoarei. Individul defrișează tot ce poate, într-o veselie, fără să-i pese de nimic. Face 4 benzi cu o lungime ridicolă (că strada Podeanu nu-i cine știe ce magistrală în devenire, Bulevardul Robului) și rade zeci de copaci maturi, care dădeau umbră – mulți fructiferi, meri și nuci – ca să întindă asfaltul său drag, că Timișoara este un oraș prietenos cu mașimnile, nu cu oamenii. Vom scăpa de acest individ de proastă factură, îngâmfat, megaloman și obtuz de-abia la anul viitor, la alegerile locale. Sper că va avea un contracandidat pe care să-l putem lua în considerare, să scăpăm orașul Timișoara de acest dezgustător Lae Robu de care m-am săturat până peste cap.

    • Bravo Leo si Dorina:cele mai pertinente si complete comentarii.Tembelul asta e pus pe defrisari si betonizarea Timisoarei.Foisoare??Exact cum spunea Dorina acestea vor fi adjudecate de baietii de cartier,semintari si boschetari care ne vor face zile amare.Omul asta e rupt de realitate si are impresia ca toata lumea trebuie sa fie de acord cu cretinismele ce le debiteaza.