TIMISOARA. Echipa Politehnicii care, in 1980, castiga Cupa Romaniei si elimina pe Celtic Glasgow din Cupa Cupelor a mai pierdut un jucator.
Joi, 13 octombrie, dupa orele pranzului, s-a stins din viata Titi Nicolae (primul din dreapta, jos), in urma unei lungi suferinte. Peste o luna ar fi implinit 62 de ani.
S-a nascut la 13 noiembrie 1960, la Ghilad, Ciacova (județul Timis) si a fost titular, la doar 20 de ani neimpliniti, in finala Cupei, Politehnica Timisoara – Steaua Bucuresti 2-1 dupa prelungiri, si a intrat pe parcurs, in locul lui Dembroschi, in legendarul Poli – Celtic 1-0. Tot in acel an a prins si dubla cu West Ham, pasand decisiv lui Dan Paltinisanu in victoria de acasa cu 1-0, insuficienta insa pentru o noua mare calificare.
Mijlocas si extrema stanga, a ramas in memoria fanilor prin parul sau blond si impetuozitatea specifica tineretii. A evoluat si la CFR Timisoara, in Divizia B. Nu a parasit locurile in care s-a nascut, ramanand toata viata in Ghilad.
In acest an ne-a parasit si Adrian Manea, alt fotbalist exceptional al acelei echipe. Generatia Celtic numara deja mai multi fotbalisti urcati la cer, Paltinisanu, Cotec, Serbanoiu sau Anghel.