TIMISOARA. Veselie in Piata Victoriei din Timisoara, duminica la amiaza! Aceasta a rasunat de muzica de fanfara, la cea de-a XVIII-a editie a festivalului care a adunat laolalta artisti din Serbia si Romania.
La orele 13.00, cand a fost programata parada din centrul Timisoarei, Piata Operei s-a colorat, iar instrumentele au adunat lumea ca la un semn. O multime de oameni aflati in zona s-au strans sa vada fanfarele care au oferit un spectacol de zile mari. Timisorenii i-au aplaudat pe instrumentisti si le-au facut fotografii.
La editia din acest an au participat 5 fanfare din Timis, doua din judetul Caras-Severin, una din Arad si o formatie invitata din Serbia.
Iata si care sunt cele noua fanfare care vor da reprezentatii la Timisoara: Fanfara Garnizoanei Militare Timisoara, Fanfara „Pro Amicitia” din Timisoara, Fanfara Populara din Grebenat (Serbia), Fanfarele din Mercina si Racasdia (Caras-Severin), Fanfara din Recas, Fanfara din Giroc, Fanfara „Betel” din Timisoara si Fanfara Lambert Steiner din Santana (Arad).
Si festivalul din acest an a avut un invitat special Timisoara Big Band, avandu-l ca dirijor pe Franz Hoffner.